Datoriile sunt un subiect recurent de când a început pandemia. Guvernele europene s-au grăbit să ofere împrumuturi care să ajute companiile să rămână pe linia de plutire. Această datorie este acum o povară pe care micile afaceri nu își permit să o plătească, deoarece situația din Ucraina a accelerat creșterea facturilor la energie și alimente, îngreunând și mai mult traiul zilnic.
Situația este cel mai acut simțită în Italia, potrivit Reuters, unde sunt alocate 227 de miliarde de euro în împrumuturi pentru companii, semnificativ mai mult decât în alte țări europene.
Unele dintre cele 2,7 milioane de companii mici și mijlocii (IMM-uri) din Italia care au luat împrumuturi garantate de stat trec acum primul test al capacității de a onora aceste datorii, începând cu luna iunie, de când vor trebui să își calculeze ratele periodice de returnare a creditelor. Pentru a evita o situație în care multe afaceri s-ar putea închide sau vinde forțat, Italia caută o soluție, iar pentru aceasta a fost implicat specialistul în împrumuturi garantate de stat, AMCO.
Oficialii din Roma au în discuție un plan cu autoritățile UE prin care AMCO ar supraveghea cumpărarea împrumuturilor IMM-urilor de la debitori, au declarat pentru Reuters patru surse. Propunerea implică o vânzare înainte ca băncile să ia la investigat în detaliu garanțiile statului și înainte să înceapă un posibil proces de bonitate, care ar putea să răstoarne peste cap firmele dacă sunt incapabile să plătească. AMCO ar fi cel care ar gestiona împrumuturile orientat fiind către a ajuta IMM-urile să se pună pe picioare, au declarat sursele.
Bruxelles trebuie să se asigure însă că această schemă propusă de Italia nu încalcă regulile competiției libere prin a permite băncilor să își descarce împrumuturile către AMCO în termeni favorabili, posibil peste prețurile pieței. Discuțiile durează deja mai mult decât se aștepta inițial și încă nu se întrevede o concluzie, au confirmat două dintre surse. “Nu putem estima momentul sau rezultatul acestor contracte,” a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Roma a pus deja deoparte mai mult de 50 de miliarde de euro pentru a acoperi pierderile potențiale pe care le-au garantat împrumuturile de stat, ceea ce înseamnă că ținta de deficit bugetar nu este la risc dacă cresc default-urile.
Însă felul în care ar fi afectate partidele politice, mai ales că pentru primăvara viitoare sunt programate alegeri generale, de un posibil mare val de afaceri care se închid, este foarte prezent în atenția politicienilor și a celor care creează politicile fiscale. “Statul trebuie să găsească o soluție pentru firmele care au primit împrumuturi garantate de stat pe perioada pandemiei și care acum se chinuie să țină pasul cu ratele de returnare a acestor credite, în contextul creșterii generale a prețurilor, care le afectează serios,” a afirmat pentru Reuters Antonio Misiani, șef economic al partidului democratic, care este la conducere în prezent, împărțind scena de centru-stânga.
Fost epicentrul european al pandemiei, Italia are o cotă de împrumuturi garantate de stat aproape dublă față de cea a Franței sau a Spaniei și aproape de cinci ori mai mare decât cele 57 de miliarde de euro ale Germaniei, care este cea mai mare economie a UE. În funcție de tipul împrumutului, garanțiile guvernamentale în cele mai multe țări europene acoperă între 80% și 90% din datorii, iar băncile vor pune umărul pentru a acoperi pierderile reziduale dacă creditorii se clatină.