FacebookTwitterLinkedIn

Regatta Imobiliare vă prezintă astăzi o proprietate superbă, aflată la doar câteva minute de Piața Victoriei.  

“Casa Mario” este un adevarat monument de arhitectură și este amplasată în Parcelarea Arhitect Louis Blanc. Este o proprietate excepțională disponibilă pentru vânzare.

Parcelarea Louis Blanc este una dintre cele mai vechi parcelări din zona Dorobanți și a fost realizată la sfârșitul secolului XIX, cuprinzând zona delimitată de Str. Paris, Bld. Iancu de Hunedoara, Sediul Guvernului dar și porțiuni din străzile arh. Louis Blanc, Argentina sau Mexic. Cele mai vechi construcții din parcelare datează din anii 1890 – 1900. 

Proprietatea prezentată astăzi este realizată în stilul arhitectural Eclectic. Este situată ultracentral, în vecinătatea străzii Paris, a fost construită la sfarsitul secolului XIX și se înfățișează astăzi ca o adevarată bijuterie arhitecturală. În apropiere se află Piața Victoriei, Guvernul României, numeroase ambasade și consulate, muzee, restaurante și multe alte puncte de interes.

Vila a fost restaurată și renovată integral, printr-un proces complex, desăvârșit, în care s-au pastrat numeroase elemente arhitecturale originale.

De-a lungul întregului proces de reconstrucție și restaurare, s-a ținut cont de ideea inițială, păstrându-se stucaturile, lemnăria și alte elemente specifice, originale ale casei. 
Colțurile construcției sunt marcate de coloane adosate cu capiteluri cu volute și ghirlande. Zona de cornișă este împodobită cu capete de grindă, ce ajung până la exterior.
Imobilul are zona intrării marcată prin prezența unei copertine metalice. 

Vila este alcatuită din 7 camere, 4 băi, sala de sport, cramă, spălătorie. 

Proprietatea a fost restaurată cu minuțiozitate și modernizată impecabil, și poate satisface fără îndoială, cele mai exigente gusturi.