Dolarul își va păstra creșterile recente pentru încă cel puțin șase luni, potrivit unor sondaje făcute în rândul specialiștilor. Ultima tranzacționare cu puțin sub maximul din ultimii 20 de ani a avut loc săptămâna trecută, dolarul crescând cu peste 14,0% de la începutul anului trecut, aproximativ jumătate din această evoluție fiind de anul acesta.
Această evoluție arată că sunt puține semne privind o temperare a aprecierilor dolarului, în contextul în care Rezerva Federală tocmai a oferit o majorare mult așteptată a ratei dobânzii cu 50 de puncte de bază și a lăsat posibilitatea existenței a mai multor astfel de schimbări în următoarele luni pentru a domoli cea mai mare inflație din ultimele patru decenii, conform Reuters.
„Credem că puterea dolarului indusă de înăsprirea politicii monetare a Rezervei Federale va dura atât timp cât aceasta nu va începe să se răsfrângă în mod negativ asupra ratelor terminale”, a declarat Francesco Pesole, strateg FX la ING.
Așteptările pentru cea mai agresivă înăsprire monetară din ultimele decenii au zguduit piețele financiare globale, ducând indicele de referință S&P 500 (.SPX) în scădere cu peste 10,0% pentru anul acesta și randamentele Trezoreriei SUA la maximele din ultimii trei ani, la aproape 3,0%.
În scădere cu aproximativ 7,0% în ultimul an, euro a pierdut aproximativ 5,0% din valoare în aprilie, fiind cea mai slabă performanță lunară a monedei din ultimii șapte ani.
O pondere de aproape 60% dintre analiști au spus că șansele ca moneda europeană să atingă paritatea față de dolar în următoarele trei luni sunt de la scăzute la foarte scăzute. Prognozele mediane au arătat că moneda comună se va întări de la 1,07 dolari și 1,09 dolari în următoarele trei și mai apoi la șase luni, înregistrând un câștig de 1,4% și, respectiv, de 3,3%.