FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul Italiei a aprobat în luni seara un pachet de stimulare de până la 14 miliarde de euro pentru a frâna creşterea preţurilor la energie şi a ajuta companiile să facă faţă impactului economic al războiului din Ucraina. 

Printre cele mai importante măsuri se află prelungirea reducerii accizelor până la 8 iulie a.c. la preţul combustibilului la pompă cu 25 de cenţi pe litru. Intervenţia este extinsă şi la gazul metan, pentru care acciza ajunge la zero, iar TVA este redusă la 5% pentru un cost total de două miliarde de euro, notează RRA.

Au fost adoptate şi ajutoare pentru a impulsiona energiile regenerabile şi pentru a creşte utilizarea cărbunelui, în contextul în care independenţa faţă de gazul rusesc a devenit o necesitate, dar şi o nouă reducere a cotei de impozitare şi protejare a puterii de cumpărare erodate de inflaţie. 

Executivul de la Roma va oferi garanţii de stat la împrumuturile bancare şi granturi de până la 400.000 de euro pentru a ajuta miile de firme afectate de sancţiunile impuse Rusiei.