FacebookTwitterLinkedIn

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, controlată de Voicu Oprean, vizează o cifră de afaceri la nivel individual de 197,3 milioane de lei în 2022, în creștere cu 17% față de anul trecut.

De asemenea, compania vrea să înregistreze o EBITDA de 54,9 milioane de lei și un profit net de 47,3 milioane de lei anul acesta.

Aceste prognoze se bazează pe dezvoltarea organică a business-ului, pe cercetare și inovare în produsele și serviciile noastre, precum și pe consolidarea pe piețele pe care suntem prezenți. Mai mult, în 2022 intenționăm să continuăm implementarea direcției strategice de M&A care va avea un impact pozitiv asupra rezultatelor la nivel consolidat”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Anul acesta, AROBS Transilvania Software a preluat Enea Software Development Services, în cadrul unei tranzacții în valoare de 17,9 milioane de euro, cea mai mare din istoria companiei. Compania estimează că în 2022 cererea de servicii software va continua să crească, atât în cadrul expertizelor existente, cum ar fi Automotive-Embedded pentru vehicule, inclusiv cele electrice, dar și Travel Technology, IoT, Life Sciences, Fintech, soluții Enterprise, dar și în industrii și specializări noi, precum securitate cibernetică, embedded devices, etc.

De asemenea, prin achiziția Berg Software Timișoara realizată la finalul anului 2021, grupul AROBS are o expunere mai solidă pe piețele din Germania, Austria și Elveția, iar în 2022 vizează extinderea numărului de clienți și proiecte din aceste țări. Odată cu preluarea Software Development Services, AROBS și-a mărit echipa cu 160 de noi colegi, localizați în București, Iași, Craiova, dar și în Statele Unite. Prin această achiziție, compania își consolidează și își extinde în același timp portofoliul de clienți în Europa și America de Nord.

„Analizăm cu mare atenție situația geopolitică care este în desfășurare în regiunea noastră, și, în speranța îmbunătățirii rapide a circumstanțelor, îi asigurăm pe investitorii și acționarii AROBS că vom rămâne concentrați pe planurile de dezvoltare asumate pentru anul acesta și nu numai,” a adăugat Voicu Oprean.

AROBS este listată pe piața AeRO începând cu data de 6 decembrie 2021. 

În curs de actualizare…