FacebookTwitterLinkedIn

Credit Suisse ar putea schimba echipa de management sub conducerea noului președinte Axel Lehmann, care intenționează să facă mult-încercata bancă elvețiană să fie din nou puternică.

Potrivit ziarului NZZ am Sonntag, care a publicat o informație potrivit căreia șeful diviziei legale a companiei, Romeo Cerutti, șeful finanțelor, David Mathers și șeful regional Asia-Pacific, Helman Sitohang, se așteaptă să renunțe la pozițiile pe care le dețin în prezent. Aceștia au cea mai lungă perioadă de activitate în cadrul băncii și sunt parte din cei 12 membri ai comitetului executiv al Credit Suisse.

Întrebat despre veridicitatea acestei informații, purtătorul de cuvânt al băncii a spus că instituția implementează o nouă strategie și structură organizațională, anunțate în luna noiembrie a anului trecut, cu focus direct spre managementul fondurilor private – wealth management – și spre investiții. “Ca parte a acestei strategii, managementul senior, sub conducerea CEO-ului grupului, împreună cu comitetul director, discută cu regularitate planurile de succesiune, pentru anumite poziții, inclusiv pentru anume entități legale din cadrul grupului, regiuni sau chiar boardul executiv.” “Cu toate acestea, boardul nu a luat încă nici o decizie de schimbare de management și vom comunica aceasta la timpul potrivit. “, a mai spus purtătorul de cuvânt al băncii.

Credit Suisse a spus săptămâna trecută că va raporta pierderi pentru primul trimestru din cauza activității de business relativ stagnante și ca urmare a efectelor în lanț ale invaziei Ucrainei de către Rusia. Această situație a crescut și mai mult presiunea asupra șefului executiv Thomas Gottstein, care a spus la o conferință pe teme financiare, care a avut loc în martie, că business-ul a fost relativ solid în primele două luni ale anului.

Banca încă se resimte după pierderile din 2021, care au determinat o nesiguranță a pozițiilor din top management, și pe măsură ce banca trebuie să facă față verificărilor de conformitate și de management al riscului – așa cum este lovitura de 5,5 miliarde de dolari, ca urmare a imploziei fondului de investiții Archegos și colapsul a 10 miliarde de dolari din fondurile de finanțare legate de Greensill, finanțatorul britanic insolvent.