Astăzi se va da în folosință tronsonul II al Drumului Expres Craiova-Pitești DEx12. Este vorba de 18 kilometri din segmentul Balș – Slatina, pe care constructorul UMB a reușit să-i finalizeze, inclusiv marcajele și restul finisajelor, în ciuda vremii proaste.
Aceștia sunt primii kilometri veritabili de drum expres din România și vor funcționa ca o variantă ocolitoare a Balșului. În continuarea sa, până după Slatina, un alt tronson este aproape de finalizare, în condițiile în care al doilea pod feroviar peste DEx12 din zona Găneasa va fi executat sub trafic și în nodul Valea Mare (Slatina Est) vor fi construite rapid girațiile și două bretele de intrare/ieșire, după cum informează Asociația ProInfrastructura.
Ministrul Grindeanu a declarat că limita de viteză va fi de 100 km/h, urmând a fi schimbată abia după ce președintele Iohannis va promulga legea adoptată de parlament, care prevede creșterea vitezei până la 120 km/h.
Drumul Expres Craiova – Pitești cuprinde 4 loturi: pe primul lucrează italienii de la Tirrena Scavi și sunt mari întârzieri. Ministrul Grindeanu i-a amenințat de rezilierea contractului. Loturile 2, 3 și 4 sunt atribuite constructorului român UMB, deținut omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu.
Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești a fost semnat cu UMB în 2018, iar lucrările efective au început în toamna anului 2019.
Foto: Asociația Pro Infrastructură