În 2021, în România erau 459.000 de şomeri.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) relevă că anul trecut dintr-o populație activă de 8.214.000 de persoane, 7.755.000 erau persoane care aveau un loc de muncă, în timp ce 459.000 erau şomeri.
„Anul trecut, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,1%, în creştere faţă de anul anterior cu 1,9 puncte procentuale. În anul 2021 populaţia activă a României era de 8.214.000 persoane, din care 7.755.000 erau persoane ocupate şi 459.000 erau şomeri”, se arată înt-un comunicat al INS.
În anul 2021, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,9%, în creştere faţă de anul anterior cu 1,7 puncte procentuale. Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,1%, faţă de 52,5% la femei).
Pe medii de rezidenţă, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (67,2%, faţă de 55,5% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 21,2%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 43,8%.
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (80,1%). Erau ocupate 54,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi 20,9% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie. Salariaţii, în creştere faţă de anul precedent (+89.000 persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (84,9%) în totalul populaţiei ocupate.
În anul 2021 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13,7% din populaţia ocupată. Repartizarea populaţiei ocupate pe forme de proprietate arată că sectorul privat a absorbit 81,7% din aceasta; sectorul public concentra 17,4% din populaţia ocupată iar ȋn sectorul mixt lucrau 0,9% dintre persoanele ocupate.
Muncitorii calificaţi reprezentau 18,3% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau şi specialiştii în diverse domenii de activitate (17,5%) şi lucrătorii în domeniul serviciilor (17,4%). Din totalul persoanelor ocupate, 11,8% lucrau în sectorul agricol, 32,9% în industrie sau construcţii şi 55,3% în servicii.