Esențială în producția de ciuperci, singura fabrică de compost din România aflată în faliment a fost reintrodusă în circuitul economic în urma vânzării sale de către CITR.
Compania care a preluat fabrica de compost este Pilis Food, reprezentată prin Puiu Elisei, unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din regiunea Călărași.
În calitate de lichidator judiciar al East Champion Union Cooperativa Agricolă (în faliment), CITR, parte a Impetum Group, a obținut în urma licitației peste 840.000 de euro, bani care vor fi redistribuiți către creditori.
„ (…) Ne-am dorit să salvăm valoarea acestei fabrici de compost și ne bucurăm că am reușit să aducem la masă un investitor care să își dorească și să o poată reintegra în circuitul economic. Preconizăm că în următorii ani vor apărea tot mai multe ciupercării în sud-estul României, încurajați și de această fabrică de compost dar și de creșterea consumului de ciuperci din România. Misiunea noastră este să descoperim valoarea din companiile aflate în dificultate și să creăm contextul celei de-a doua șanse pentru salvarea și creșterea acestei valori prin soluții inovative, reintegrându-le în economie”, a punctat Ionuț Coleașă, Partener, CITR.
În condițiile în care producătorii români erau nevoiți să importe compostul din Ungaria la costuri ridicate, salvarea acestei fabrici de la faliment și reintroducerea sa în circuitul economic va susține dezvoltarea acestui sector economic, susțin specialiștii. Compostul reprezintă materia primă pentru ciupercari și este considerat un business de proximitate având în vedere costul transportului foarte ridicat.
„Ca urmare a investiției, compania noastră devine jucătorul principal pe acest segment de interes național. În următoarea perioadă vom investi în retehnologizarea fabricii și în creșterea echipei. Vom recruta un tehnolog specializat și în plus vom crea 30 locuri noi de muncă. Așteptările noastre sunt ca după ce vom relua producția de compost în luna septembrie, în zonă să reapară mai multe ciupercării care au ieșit de pe piață în trecut din cauze de necompetitivitate, pentru că au fost nevoite să importe compost și să producă astfel ciuperci la un cost foarte ridicat. Vizăm o cifră de afaceri de 10 milioane de euro/anual și extinderea chiar și în regiune”, a explicat la rândul său Puiu Ilisei, Fondator și administrator Pilis Food.
Fabrica este situată în localitatea Axintele, județul Ialomița și se întinde pe o suprafață de 23.300 mp.
Licitaţia s-a desfășurat după regula licitaţiei competitive „olandeze”, respectiv la un preţ în urcare sau în scădere, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. Oferta primită inițial pentru fabrică a fost de 500.000 de euro, însă prin această licitație lichidatorul judiciar a reușit să atragă o sumă mai mare pentru creditori, astfel încât prețul final de vânzare a fost de 841.267 de euro.