FacebookTwitterLinkedIn

În perioada 8 – 14 aprilie 2022, beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) au primit în conturi, o nouă tranșă de bani, în valoare totală de peste 33,3 milioane de euro.

Conform AFIR, plățile au fost efectuate pentru a deconta investițiile realizate în mediul rural, prin intermediul PNDR, dar și pentru angajamentele aferente măsurilor de mediu și climă.

Astfel, pentru fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile locale care implementează proiecte finanțate prin PNDR, AFIR a efectuat plăți de aproximativ 30  milioane de euro (29.870.647 de euro), sumă provenită atât din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cât și din EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (pentru submăsurile forfetare 6.1„Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”).

Totodată, instituția a transferat fonduri de aproximativ 3,5 milioane de euro (3.478.623 euro) pentru efectuarea plăților compensatorii către fermierii care au accesat măsurile privind agromediu și climă, agricultură ecologică, silvomediu și constrângeri naturale, implementate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).