Fotografia care le surprinde pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, și Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, spune multe despre momentul în care trăim. Trei femei, trei instituții, un singur scop: însănătoșirea Europei.
Momentul în care trei dintre cei mai relevanți lideri europeni sunt femei coincide cu una dintre cele mai dificile perioade ale istoriei recente, în care omenirea, care abia încerca să-și revină după trauma pandemiei de Covid-19, care a lăsat urme adânci asupra sistemelor de sănătate, a primit o altă, nouă lovitură – șocul atacului militar al Rusiei asupra țării noastre vecine, Ucraina, care a generat deja peste 1,5 milioane de refugiați și mii de pierderi de vieți omenești.
Vor reuși aceste femei să pună pe picioare o Europă care se chinuie să-și revină la normal? Să sperăm că da. Au toate atributele pentru a îndruma destinul Europei în direcția bună. Plus că, în ciuda discrepanțelor de gen care încă străbat toate straturile sociale, nu mai este la fel de neobișnuit ca pe vremea lui Margaret Thatcher să vezi o femeie la cârma unei țări sau a unei instituții relevante. Angela Merkel a părăsit scena politică după ce a condus destinul Germaniei între 2005 și 2021, oferind un exemplu demn de urmat unei întregi pleiade de prim-miniștri și președinți femei, de la Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei la Sanna Marin, prim-ministrul Finlandei, Ingrida Šimonytė, prim-ministrul Lituaniei, Zuzana Čaputová, președinta Slovaciei și până la cele două femei aflate în prezent la cârma vecinilor din Moldova: Natalia Gavrilița, prim-ministru și Maia Sandu, președintă.
Deși majoritatea celor din vârful organizațiilor sunt bărbați, studiile arată că, de fapt, femeile sunt echipate cu tot ceea ce este necesar pentru a conduce eficient. Un raport al Harvard Business Review spune următoarele: „În loc să sfătuiască femeile aflate în funcții de conducere să se comporte ca niște bărbați pentru a avansa, societatea ar duce-o mai bine dacă ar exista mai mulți lideri bărbați care să încerce să imite femeile”.
Potrivit Harvard Business Review, sunt șapte mari lecții pe care bărbații le pot învăța de la sexul opus: Nu te implica într-un demers fără a avea talentul de a-l susține. Cunoaște-ți propriile limite. Motivează-te prin transformare. Pune-ți oamenii înaintea ta. Nu da ordine; empatizează. Concentrează-te pe promovarea altora. Și fii umil.
Dar dacă nu ducem lipsă de exemple la vârf, în continuare femeilor le este mai greu să-și găsească un loc de muncă decât bărbaților. Iar atunci când își găsesc un loc de muncă, este vorba deseori de slujbe cu calificare joasă, în condiții vulnerabile, spune cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Muncii (OIM). Problema este deosebit de accentuată în Africa de Nord și statele arabe.
În majoritatea țărilor, participarea femeilor la forța de muncă este mai mică decât a bărbaților. În unele regiuni, decalajul este mai mare de 50 de puncte procentuale. În România, situația este relativ mai bună, cu o diferență de 19,5%. Astfel, sunt în prezent 42,8% femei pe piața muncii locale, comparativ cu 62,3% bărbați.
În plus, femeile tind să fie suprareprezentate în tipologiile unor locuri de muncă vulnerabile: dacă bărbații au mai multe șanse să lucreze pe cont propriu, femeile tind să sfârșească muncind în gospodăriile proprii și ajutând la creșterea copiilor. Nu e nimic rău în asta, dar studiul ILO arată că, de fapt, aproape 66% dintre femeile lumii nu au dreptul legal la concediu de maternitate plătit, chiar dacă majoritatea țărilor oferă o anumită măsură de protecție femeilor angajate, în cazul maternității.
Această lipsă de acoperire are un impact major asupra capacității femeilor de a-și menține locurile de muncă stabile și le poate împiedica să se întoarcă la muncă după naștere. Dar maternitatea nu e o povară, ci definește femeia. Problema constă în a jongla cu responsabilitățile pe care le aduce maternitatea și cu cele necesare continuării vieții profesionale. Iar aici nu ducem lipsă de exemple. În descrierea contului său de Instagram, Ursula von der Leyen se definește așa: „Președinta Comisiei Europene. Mamă a șapte copii. Născută la Bruxelles. Suflet european.”
Desigur, nu toate femeile pot fi Ursula von der Leyen. Deseori, ele nu au nici măcar acces la protecție socială. Iar când o fac, drepturile lor sunt mai mici, din cauza salariilor mici, a perioadelor de cotizare mai scurte și a incidenței mai mari a muncii informale. Această problemă este deosebit de acută când vine vorba de pensii: în medie, proporția femeilor aflate la vârsta de pensionare, care primesc o pensie, este cu aproape 11% mai mică decât cea a bărbaților.
Dar ce vor, de fapt, femeile? În 2016, OIM și Gallup au făcut echipă pentru a întreba femeile din întreaga lume dacă ar prefera să aibă locuri de muncă plătite, să aibă grijă de familiile lor sau să facă ambele lucruri. Datele au arătat că 70% dintre femei – indiferent de statutul lor – preferă locurile de muncă plătite. Iar în paginile care urmează vom celebra 50 dintre cele mai de succes femei din România, manageri de multinaționale sau fondatoare ale propriilor afaceri. Fiecare dintre poveștile lor este o sursă de inspirație și un model pentru cele care, acum, își croiesc un drum în viață.
N-aș vrea să închei acest scurt și incomplet portret al încercării de emancipare a femeilor fără a aminti că lumea noastră este încă străbătută de durere. Unele dintre mărturiile cele mai relevante în acest sens sunt cuprinse în cartea jurnalistei britanice Sue Lloyd-Roberts, care timp de 40 de ani a fost martora celor mai grave atrocități provocate femeilor în întreaga lume.
The War on Women, Războiul împotriva femeilor, este o operă jurnalistică documentată la prima mână, în care autoarea redă nu doar lupta împotriva femeilor, ci și hotărârea lor incredibilă de a riposta.
Cartea aduce la viață experiențele periculoase, de neconceput prin care a trecut autoarea. Și spune povestea orfanei Mary Merritt care, la vârsta de șaisprezece ani, în loc să fie eliberată din grija călugărițelor irlandeze, a fost internată de acestea într-o spălătorie și forțată să muncească 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână, fără plată, timp de peste un deceniu. Cartea îi oferă o voce lui Maimouna, o femeie responsabilă de mutilarea genitală feminină într-un sat din Gambia sau a lui Manemma, o fetiță de 11 ani din Jaipur, căsătorită la șase ani.
Trece de la diferența de remunerare între femeile și bărbații din renumitul City din Londra, la căsătoriile forțate din Kashmir, și de la violarea femeilor participante la Primăvara arabă sau a celor din timpul Războiului din Bosnia, până la crimele de onoare din Pakistan, unde tații își ucid fiicele pentru că le-au văzut stând de vorbă cu un bărbat, altul decât cel care le era destinat.
Sue examinează istoria omenirii și ne duce într-o călătorie în care analizează viața femeilor de astăzi, din țările cele mai dezvoltate până în cele ale lumii a treia. Dar, cel mai important, ea acționează ca un purtător de cuvânt pentru femeile curajoase, care contestă injustiția, care luptă împotriva violenței, care ripostează.
Prin acest mic tribut adus vieții incredibile pe care a trăit-o, vocile acestor femei încă se aud…
Dar noi vă invităm în continuare să parcurgeți nu niște povești triste, ci pline de lumină, ale unor femei-lider din România. Cartea lui Sue a fost o revelație care m-a făcut să înțeleg că, până la urmă, a fi femeie în România nu e deloc rău…