Presa germană anunță care este noul focus al autorităților: consolidarea adăposturilor subterane şi constituirea de stocuri de criză în caz de război.
Guvernul de la Berlin are în vedere în perioada următoare modernizarea sistemelor de adăposturi publice şi va creşte cheltuielile pentru protecţia civilă, potrivit ministrului de interne Nancy Faeser, relatează ziarul Welt am Sonntag.
Potrivit presei germane, conflictul militar dintre Rusia și Ucraina a schimbat prioritățile autorităților de la Berlin, cancelarul german Olaf Scholz promiţând să crească cheltuielile pentru apărare şi să investească suma de 100 de miliarde de euro în armată.
„În prezent, în Germania există 599 de adăposturi publice. Vom verifica dacă am putea moderniza mai multe astfel de sisteme. În orice caz, dezmembrarea a încetat”, a declarat Nancy Faeser pentru Welt am Sonntag, potrivit Agerpres.
De asemenea, Germania lucrează la noi concepte și pentru a consolida parcările subterane, staţiile de metrou şi subsolurile pentru a deveni posibile adăposturi, a precizat Nancy Faeser, adăugând că guvernul a acordat statelor federale 88 de milioane de euro pentru instalarea de noi sirene.
Potrivit acesteia, se vor constitui, de asemenea, stocuri de criză cu provizii, inclusiv echipamente medicale, îmbrăcăminte de protecţie, măşti sau medicamente.