Anul trecut, piața asigurărilor a crescut, din punctul de vedere al primelor brute subscrise, cu 24%, potrivit lui Valentin Ionescu, director al Direcției Generale de Asigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.
“Anul trecut, piața asigurărilor a crescut din punctul de vedere al primelor brute subscrise cu 24%. Este pozitiv faptul că asigurările de viață au crescut cu 18% și au ajuns la subscrieri de 2,6 miliarde de lei, iar asigurările de sănătate au crescut cu 10% și au însumat 500 milioane de lei. Aceste tipuri de asigurări, prin măsurile pe care noi le-am luat, ne dorim să crească continuu, astfel încât structura pieței, așa cum este ea acum, să se schimbe în următorii ani, iar ponderea asigurărilor facultative să fie dominantă”, a declarat Valentin Ionescu, în cadrul unei conferinței organizată de Institutul de Studii Financiare.
În 2021, despăgubirile brute plătite de către societățile de asigurare au fost de circa 7,6 miliarde de lei.
“Coeficientul de lichiditate a fost în creștere la sfârșitul lunii decembrie pentru societățile de asigurări comparativ cu 2020, iar indicatorii SCR și MCR au fost peste nivelul minim legal. (…) Ultimii 2 ani de pandemie au demonstrat o maturitate a piețelor supravegheate de ASF. Comparativ cu alte crize istorice, în special față de cea din 2008, în acest moment stăm mult mai bine, piețele sunt mature, instrumentele sunt mult mai complexe, iar viteza de reacție, inclusiv a ASF, a fost una foarte mare, foarte bună, în coordonare cu alte autorități”, a mai spus el.