Cea mai mare parte a întreprinzătorilor români (93,5%) susţin că în România va începe o nouă criză economică, pe fondul conflictului militar din Ucraina, în condiţiile în care opt din zece companii precizează că nu au relaţii de afaceri nici în Rusia, nici în Ucraina, relevă un sondaj prezentat, marţi, de Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).
Circa 89,7% dintre cei chestionaţi au declarat că resimt creşteri ale costurilor pentru produse şi servicii, cauzate de conflictul din Ucraina, în timp de 77% au menţionat că vor creşte, într-o proporţie sau alta, preţul produselor şi serviciilor în perioada următoare, notează Agerpres.
De asemenea, 93,5% au declarat că, drept consecinţă a acestui conflict, în România va începe o criză economică, în timp ce 60% dintre respondenţi afirmă că vor amâna investiţiile în această perioadă. La polul opus, numai 3,7% dintre antreprenori au în plan să sporească investiţiile.
În privința cifrei de afaceri, peste jumătate (54%) dintre companii estimează că aceasta va scădea, iar restul de 46% că vor menţine o cifră de afaceri similară sau că o vor creşte într-o anumită proporţie.
Conform sondajului, şase din zece întreprinzători români mizează pe necesitatea intervenţiei statului asupra pieţelor economice, în această perioadă, în domeniile-cheie, de securitate economică.
Din totalul celor chestionaţi, 50% activează în domeniul serviciilor, 30% în comerţ, iar restul în domeniul industriei şi producţiei.