Valoarea tranzacţiilor de luni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 80,352 milioane de lei (16,241 milioane de euro).
Indicele principal BET a avut o creștere de 0,05%, ajungând la 12.690,95 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,02%. Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de titluri a închis în urcare cu 0,07%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,27%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în urcare cu 0,46%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,52%, conform Agerpres. Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a încheiat şedinţa în creştere, consemnând un avans de 1,03%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 13,138 milioane de lei, urmate de cele ale OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 7,631 milioane de lei, şi de titlurile SIF Banat Crişana – 3,445 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COS Târgovişte, care s-au apreciat cu 14,15%, urmate de cele ale Uztel (+13,59%) şi de titlurile Turism Felix (+6,04%).