FacebookTwitterLinkedIn

Elvila, unul dintre cele mai vechi branduri din industria locală de mobilă, a anunțat că va accepta plăţi în Bitcoin (BTC), Ethereum(ETH), Elrond(EGLD) şi Tether (USDT).

Decizia de a accepta plata în criptomonede nu a fost luată uşor. Am analizat toate aspectele, plusurile şi minusurile, atât financiare cât şi legale, şi la final, am decis că este o evoluţie naturală. De-a lungul istoriei noastre ca brand, am avut tot timpul de câştigat când am luat decizii îndrăzneţe”, a anunţat Viorel Cataramă, fondatorul companiei. 

Elvila introduce plata prin criptomonede începând de luni, 21 martie, prin intermediul operatorului UTRust, o soluţie a dezvoltată de Elrond. UTRust garantează un curs de conversie stabil pentru 15 minute, timp suficient pentru a finaliza check-out pe site-ul companiei , dar şi în magazinele fizice. 

“Într-o perioadă în care lumea se fereşte să investească, adevăraţii oameni de afaceri trebuie să ia decizii curajoase, care vor schimba atât piaţa, cât şi obiceiurile consumatorilor. Păşim astăzi într-o zonă nouă şi o facem cu încredere şi deschidere către noile tehnologii şi către noile realităţi ale lumii. De astăzi, E-ul de la Elvila puteţi să consideraţi că vine şi de la “electronic”. Facem astăzi un prim pas către Metaverse şi Web 3.0 şi vă invităm să veniţi alături de noi”, a adăugat Viorel Cataramă.

Elvila a fost fondată în 1990 de omul de afaceri Viorel Cataramă. Compania are două fabrici și o reţea de magazine formată din 24 de locaţii în România.