Guvernul are programată pentru miercuri ședința săptămânală, în cursul căreia va adopta noua schemă de sprijin privind compensarea facturilor la energie pentru populație și companii.
Premierul Nicolae Ciucă are în vedere adoptarea pachetului de măsură care să reducă presiunea generată de facturile mari la energie și la gazele naturale.
Setul de măsuri include plafonări și compensări ale prețurilor la utilități pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie, notează Radio România Actualități.
Astfel, persoanele fizice care consumă energie electrică până la 100 de kw pe lună vor plăti 0,68 de lei pe kw, iar pentru un consum între 100 și 300 vor plăti pe lună 0,8 lei pe kw.
La gazele naturale, prețul va fi de 0,31 de lei pe kw.
Agenții economici vor plăti un leu pe kw energia electrică și 0,37 de lei pe kw pentru gazele naturale.
De asemenea, guvernul va acorda în plus și ajutoare de stat special pentru marii consumatori.