FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Român pentru Publicitate (RAC), organism de autoreglementare a publicității din România, a lansat primul instrument de validare a comportamentului etic în publicitate: Marca Etică – un sigiliu care atestă respectarea principiilor etice, a bunelor practici, de către companiile care își fac publicitate din România.

RAC: „În acest mod ne propunem să protejăm și să educăm în același timp consumatorii prin validarea unei conduite publicitare oneste, transparente și decente și prin promovarea bunelor practici în comunicarea brandurilor”, conform Media Expres.

Prin utilizarea Mărcii Etice se confirmă de către experții din industrie faptul că respectiva comunicare comercială este în acord cu prevederile şi în spiritul Codului de Practică pentru Publicitate al RAC.

Spotul de prezentare a Mărcii Etice poate fi difuzat de televiziuni în regim de campanie de interes public, având aprobarea CNA și putând fi preluat din pagina marca-etica.rac.ro.

Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) este singurul organism de autoreglementare a publicității, constituit în scopul promovării unei publicități etice, legale, decente și oneste în România.

Fondat în 1999 și membru al asociațiilor internaționale European Advertising Standards Alliance (EASA), și International Council for Ad Selfregulation (ICAS), RAC reprezintă peste 90% din piața de publicitate națională, prin cei 82 de membri: companii, agenții de publicitate, radiodifuzori și asociații profesionale.