Anul trecut, Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a oferit 907 milioane de euro pentru noi investiții în România.
BEI a finanțat, printre altele, construcția a două spitale regionale, modernizarea rețelei naționale de electricitate pentru a valorifica energia regenerabilă și implementarea de contoare inteligente, îmbunătățirea eficienței energetice și dezvoltarea investițiilor comerciale cu impact sporit.
“Sprijinul BEI în România pentru investițiile din domeniul sănătății în 2021 a reprezentat cea mai mare finanțare pentru sănătate din ultimii 31 de ani de operațiuni în țară”, au declarat reprezentanții companiei. Anul trecut, BEI a oferit 555 de milioane de euro pentru noi investiții destinate transformării serviciilor medicale de urgență în Cluj și Iași, incluzând aprobarea finanțării pentru un spital regional în Craiova.
De altfel, în ultimii trei ani, BEI a aprobat o finanțare totală de 923 de milioane de euro pentru investiții în spitale noi și sprijin, cu implicarea JASPERS și a BEI Advisory Hub, dar și implementarea proiectelor, cu unitatea de sprijin pentru consiliere în proiecte a BEI (PASSA).
În sectorul energetic, Banca Europeană de Investiții a semnat o finanțare cu Electrica, în valoare totală de 210 milioane de euro, care va sprijini consolidarea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice din țară. Aceasta include modernizarea și construirea de noi linii electrice, construirea și renovarea substațiilor electrice și instalarea de componente pentru automatizarea rețelei în toată România.
De asemenea, BEI a sprijinit cu 41 de milioane de euro noi investiții în București, pentru a reduce consumul de energie prin modernizarea clădirilor rezidențiale din sectorul 2 și sectorul 6. Proiectele fac parte din Inițiativa comună BEI-UE „Smart Finance for Smart Buildings Initiative”.
În 2021, BEI și Fondul European de Investiții (FEI) au sprijinit sectoarele cele mai afectate de pandemia COVID-19, în parteneriat cu Intesa Sao Paolo România, și au extins finanțarea destinată companiilor agricole românești, împreună cu partenerul specializat Agricover.
În ultimii 31 de ani, Grupul BEI a furnizat peste 18 miliarde de euro pentru investiții în sectorul public și privat din România.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele sale membre. Aceasta pune la dispoziție finanțare pe termen lung pentru investiții solide, pentru a contribui la atingerea obiectivelor politicii UE.