Pandemia a venit la pachet cu multe lecții, iar una dintre cele mai importante este că mediul afaceri local a devenit mult mai conștient că ESG nu mai este o modă, ci s-a transformat într-o necesitate.
După ce au provocat de-a lungul timpului pierderi financiare semnificative pentru multe sectoare economice, problemele din domeniul sustenabilității, precum schimbările climatice, inundațiile, incendiile, inegalitățile sociale sau corupția i-au determinat pe investitori să adopte criterii de mediu, sociale și de guvernanță atunci când evaluează potențialul unei companii. Practic, conceptul ESG reprezintă acum un barometru foarte important care dezvăluie gradul de durabilitate al unei companii și impactul economic și social (S), de mediu (E) și al guvernanței corporative (G).
Ce înseamnă acest lucru pentru evoluția mediului de afaceri? Înseamnă că respectarea regulilor responsabilității oferă business-urilor garanția supraviețuirii într-o economie „curată”. Deci, nu mai vorbim deloc despre alinierea la un trend, ci facem referire la o necesitate în ceea ce pare a fi noul normal. Cea mai recentă ediție a studiului EY dedicat Schimbărilor Climatice și Sustenabilității (CCaSS), la care au participat 298 de investitori din toată lumea relevă acest lucru.
Marea majoritate a investitorilor (98%) a recunoscut că evaluează performanța non-financiară din raportările companiilor, iar 72% dintre aceștia au subliniat că această evaluare este una metodică și structurată. Reprezentanții EY subliniază că acesta este un salt substanțial față de ediția precedentă a studiului, realizată în 2018, în care ponderea celor care declarau că folosesc o evaluare structurată a performanțelor non-financiare a fost de 32%.
Raportat la piața locală, conceptul ESG nu este tocmai nou. Există din anul 2016 un ordin al Ministerului Finanțelor Publice care transpune parțial directiva europeană 95/2014. Potrivit acestui ordin, companiile cu mai mult de 500 de angajați au obligația de a include în raportul administratorilor cel puțin o declaraţie nefinanciară care conţine informaţii privind cel puţin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi a dării de mită.
Dar nici directiva europeană și nici ordinul MFP nu impune utilizarea unui standard și nici nu are cerințe detaliate de raportare, precum un minim de indicatori cheie de performanță impuși sau indicatori pe sectoare de activitate. În consecință, legislația în forma actuală permite companiilor să aleagă între două variante: fie să includă o simplă declarație nefinanciară în raportul anual, fie să pregătească separat un raport de sustenabilitate conform cu standarde și bune practici internaționale.
„În timp ce în România s-a păstrat forma minimală, ordinele de ministru care au transpus ulterior directiva vizând doar companiile cu peste 500 de angajați, alte țări au formulat transpuneri care au dus la extinderea numărului de entități vizate. În Grecia, de exemplu, autoritățile au extins scopul directivei solicitând informații cu privire la performanța de mediu și aspecte privind angajații, tuturor companiilor care au peste 10 angajați și o cifră netă de afaceri de peste 700.000 de euro sau un total al activelor de peste 300.000 de euro. Cu toate acestea, directiva nu a produs efectele dorite, informațiile publicate fiind insuficiente, incomplete și de cele mai multe ori greu de comparat”, afirmă Andreea Ghiocel, directorul diviziei de raportare din cadrul companiei de consultanță The CSR Agency, liderul pieței de profil. Potrivit acesteia, în prezent directiva este revizuită, urmând ca până la finalul anului să apară o nouă directivă, care impune cerințe mult mai stricte, dar și standarde de raportare europene.
„Noua directivă va extinde domeniul de aplicare pentru toate companiile mari și toate companiile cotate la bursă (cu excepția microîntreprinderilor cotate la bursă), va impune auditul informațiilor raportate, va introduce cerințe de raportare mai detaliate în conformitate cu standardele obligatorii ale UE de raportare privind dezvoltarea durabilă și va impune societăților comerciale să «eticheteze» digital informațiile raportate, astfel încât acestea să poată fi citite automat și să fie introduse în punctul de acces unic european prevăzut în planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital”, adaugă Andreea Ghiocel.
La nivelul anului 2020 existau, conform datelor disponibile pe portalul confidas.ro, peste 700 de companii care au depus bilanțul și aveau peste 500 de angajați, dar doar câteva zeci dintre acestea au publicat și un raport de sustenabilitate.
„În 2016, în România erau maxim 10 companii care publicau rapoarte de sustenabilitate, conform analizelor noastre. Cinci ani mai târziu, peste 35 de companii și-au publicat rapoartele și alte 24 și-au făcut publice declarațiile non-financiare. Numărul a crescut simțitor, dar încă este loc de creștere”, explică Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services, agenția care realizează singurul index din țară care evaluează performanța în domeniul sustenabilității.
Conform celui mai recent raport ROMANIA Corporate Sustainability & Transparency INDEX (CST INDEX), lista celor mai sustenabile companii din mediul de afaceri local este formată din mai puțin de 20 de operatori economici, printre care se numără Kaufland România, Coca-Cola HBC România, HeidelbergCement România, Antibiotice, Raiffeisen Bank, CEZ România, Telekom România, Banca Transilvania, Lidl România, Romgaz, GreenPoint Management, Romstal, Grupul Digi-RCS-RDS și Transelectrica.
Cu toate acestea, mediul de afaceri autohton dă semnale pozitive în ceea ce privește interesul față de acest nou concept de raportare și conștientizarea faptului că implementarea politicilor de protecție a mediului și de sustenabilitate reprezintă mai degrabă o oportunitate și nu un cost. Un exemplu bun de urmat l-a dat spre finalul anului trecut Autonom Services, furnizorul integrat de servicii de mobilitate controlat de fraţii Marius şi Dan Ștefan, care a încheiat cu succes un plasament privat de obligațiuni corporative corelate cu obiective de sustenabilitate. Prin această „mutare” de business, compania a atras resurse în valoare de peste 48 de milioane de euro, ceea ce a reprezentat cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative realizată de o companie antreprenorială românească, fiind și prima emisiune de tip Sustainability-Linked Bonds de pe piața locală.
„Atragerea noii finanțări face parte din prima etapă a programului de emisiuni corporative pe care ne dorim să-l derulăm în următorii cinci ani. Capitalul atras prin această primă emisiune de obligațiuni va fi utilizat pentru investiții în tranziția către flote verzi, precum și pentru dezvoltarea sustenabilă a companiei”, explica, la finalul anului trecut, Dan Ștefan.
Pentru că ESG influențează deciziile investitorilor într-o măsură tot mai mare, multe companii din toate sectoarele economice tind să adopte acest nou principiu al responsabilității în business. Iar de la această regulă nu fac excepție nici măcar instituțiile de creditare. Tot anul trecut, Raiffeisen Bank anunța lansarea pe bursa românească a primelor obligațiuni verzi. Banii, potrivit reprezentanților companiei, urmau să fie împrumutați firmelor ce implementează proiecte verzi. La ce tip de proiecte verzi se uită un creditor înainte de a oferi finanțarea? Oficialii Raiffeisen Bank au precizat că prioritate vor avea investițiile în energia regenerabilă, cele destinate dezvoltării și renovării fondului de clădiri, cele în agricultură sustenabilă, dar și cele realizate în transportul ecologic.
În același timp, adaugă Andreea Ghiocel, tot din perspectiva legislativă, una din marile provocări cu care se vor confrunta companiile vine din perspectiva sustainable finance, unde vor apărea noi obligații de raportare. Pe de o parte, SFDR (Sustainable Finance Disclosure Regulation – Regulamentul privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare) va aduce noi cerințe de publicare pentru instituțiile și companiile financiare, la nivel de organizație, servicii și produse, pentru a standardiza performanța în materie de sustenabilitate, a preveni fenomenul de „greenwashing” și pentru a permite comparația pentru decizii de investiții durabile.
Pe de altă parte, taxonomia UE va stabili criteriile pentru a determina dacă o activitate este sustenabilă din punct de vedere al mediului, inclusiv dacă activitatea contribuie sau dăunează în mod semnificativ unuia sau mai multor obiective de mediu specificate. „Cele două vor condiționa accesul la capital, provocând efecte la nivelul întregului sector economic, iar dincolo de provocările legislative, presiunile venite din partea investitorilor și a finanțatorilor, rămâne și presiunea publicului, care dă semnale de orientare către companii etice/responsabile, fapt ce va avea impact în obiceiurile de consum. Dar probabil că efectele acestui din urmă trend le vom vedea un pic mai târziu.”