FacebookTwitterLinkedIn

Google Alphabet Inc a identificat în ultimele săptămâni mai multe atacuri cibernetice lansate de renumiți hackeri ruși și belaruși atât asupra Ucrainei, cât și asupra a aliaților europeni. Operațiunile întreprinse de hackeri vizează activități de spionaj și phishing.

GTAC (Google Threat Analysis Group), care se concentrează pe contracararea hackerilor și pe avertizarea utilizatorilor, a declarat luni că în ultimele două săptămâni hackerii ruși au trimis e-mailuri de phishing către mass-media ucraineană. Reprezentanții Google nu au menționat încă dacă vreun hacker a avut succes.

Momentan, Rusia neagă că a folosit hackeri pentru a-și spiona inamicii. Obiectivul mesajelor de phishing este de a fura datele de conectare ale contului de utilizator, astfel încât hackerii să poată pătrunde în computerul unei ținte cu scopul de a acapara controlul asupra conturilor online.

Ghostwriter/UNC1151, un hacker din Belarus, a încercat să fure acreditările conturilor militare și guvernamentale din Polonia și Ucraina prin acțiuni de phishing.

Autoritățile de securitate cibernetică din Ucraina au anunțat luna trecută că hackerii din Belarus vizează adresele private de e-mail ale personalului militar ucrainean, precum și a rudelor acestora.

Încă de la invazia Rusiei asupra Ucrainei, atât hackerii ruși, cât și cei ucraineni au lansat atacuri online asupra site-urilor guvernamentale. Ucraina a cerut public comunității sale de hackeri să ajute la protejarea infrastructurii cibernetice și să efectueze misiuni de spionaj împotriva trupelor ruse.