Programul Start ONG oferă în acest finanțări în valoare de 500.000 de euro organizațiilor neguvernamentale aflate la început de drum, instituțiilor de învățământ și grupurilor informale.
Primul apel din ediția de acest an a programului se lansează pe 1 martie, urmând ca în fiecare lună, pe data de 1, să fie lansate noi apeluri, până în decembrie 2022.
Direcțiile principale ale programului vor fi educația, socialul, sănătatea, mediul și cultura, în cadrul cărora aplicanții pot să vină cu idei de proiecte care să aibă un impact pozitiv în comunitate, atât pe plan local, cât și național.
Organizațiile pot aplica, în fiecare lună, pentru unul dintre cele trei praguri de finanțare: de 1.000 euro, între 1.000 și 5.000 euro, respectiv între 5.000 și 10.000 euro.
Proiectele vor fie evaluate de echipa programului până la epuizarea bugetului stabilit pe un anumit pilon, iar proiectele câștigătoare vor fi monitorizare pentru o implementare cât mai eficientă pe toată durata acestora. Cei care nu reușesc să obțină finanțare într-o lună pot să reaplice în oricare dintre lunile următoare. Orice organizație/instituție/grup pot beneficia de maximum 2 proiecte finanțate printr-o ediție a programului.
Dintre proiectele care au primit finanțare anul trecut se numără cel al Asociației GISU, care a inaugurat 20 de mini-biblioteci în cadrul proiectului „O carte pentru fiecare”, o tabără de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale, organizată de Asociația Act for Tomorrow, școala de fotografie a Asociației Potaissa Art, oferirea de metode de educație alternativă, prin includerea în activitățile de recuperare și dezvoltare a câinilor de terapie pentru copii și tineri cu dizabilități de către asociația Bonitas și altele.
Foto: Start ONG