FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit unui studiu realizat de reprezentanții Academiei de Informații și Comunicații a Chinei (CAICT), în ianuarie 2022 numărul total de telefoane distribuite atingea aproximativ 32,4 mil. de bucăți. Pe de altă parte, în ianuarie 2021 au fost livrate aproximativ 39,6 mil. de bucăți, iar în decembrie 2021 numărul livrărilor a scăzut la 32,7 mil. de bucăți.

Companiile de telefoane se confruntă în prezent cu multiple probleme de producție din cauza crizei globale de semiconductori.

Un cumul de factori, printre care se numără anticiparea eronată a cererii, închiderile neașteptate ale fabricilor, precum și tensiunile existente între SUA și China, au determinat în ultimele luni mai multe companii de automobile să raporteze probleme legate de aprovizionarea cu semiconductori.

Între timp, acest deficit s-a extins către mai multe industrii și sectoare de producție, afectând inclusiv piața de smartphone-uri.