FacebookTwitterLinkedIn

Zitec, jucător pe piața de IT și digital marketing din România, a înregistrat o cifră de afaceri de 17,9 milioane de euro în 2021, în creștere cu 68% față de anul precedent.

Potrivit companiei, în ultimii trei ani, evoluția businessului s-a menținut pe un trend ascendent, raportând o rată medie anuală de creștere a afacerilor de 52%. Serviciile de mobile development și blockchain au generat venituri de 1,6 milioane de euro în 2021, în urma preluării integrale a Under Development Office, firmă de blockchain development din Europa. Reprezentanții companiei afirmă că în prezent se află în discuții pentru preluarea unor companii similare.

În 2022, compania mizează pe dezvoltarea parteneriatelor cu Google, Microsoft, Adobe (Magento) și VTEX, dar și pe creșterea impactului în proiectele clienților existenți, atât din România, cât și din celelalte peste 30 de țări.

“Echipa Zitec a mizat în 2021 și pe dezvoltarea produselor (proprii), Regista, lider de piață pe segmentul aplicațiilor de digitalizare a administrației publice și Mirro.io, aplicația completă de management al performanței resurselor umane”, mai spun reprezentanții. Regista a generat anul trecut venituri de peste 1 milion de euro, în creștere cu 60% față de anul precedent și a fost încorporată într-o companie independentă, Regista Digital SA.

De asemenea, compania a încheiat anul cu 265 de colegi echipă, în creștere cu 40% față de finele anului 2020. Pentru 2022, compania își propune să atragă mai mult de 120 de specialiști în echipă din toată țara.