Startup-ul tech de curierat ultra-rapid și-a dublat cifra de afaceri în 2021, ajungând astfel la 650.000 de euro în cel de-al doilea an de existență, față de 320.000 de euro în 2020.
„Tendințele arată că tot mai multe magazine din zona de retail își vor consolida prezența în online, chiar dacă offline-ul generează vânzări considerabile în prezent. Consumatorul român se îndreaptă tot mai mult către Q-commerce, dorind să acceseze produse și servicii cât mai rapid. Astfel, BeeFast, cu timpii săi medii de livrare de 55 de minute în București și 35 de minute în Brașov, devine un partener strategic pentru retailerii care mizează pe proximitate, dar și pe o experiență premium pentru clienți. De asemenea, ascensiunea retailerilor de tip dark stores este evidentă și constantă, iar piața de curierat ultra-rapid vine în întâmpinarea dezvoltării acestor tendințe naturale ale pieței, a precizat Cristian Grozea, CEO BeeFast.
Pentru 2022, BeeFast își propune să atragă noi investiții, astfel încât să poată accelera evoluția start-upului atât din punct de vedere operațional, cât și din punct de vedere al ariei de acoperire.