Vineri, 11 februarie, este programată cea de-a cincea şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova. În premieră, evenimentul va avea loc la Chişinău.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va avea convorbiri cu preşedintele Maia Sandu, cu prim-ministrul Natalia Gavriliţa şi cu Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.
În ședința comună, urmează să fi semnate o serie de documente bilaterale în domenii precum energia, securitatea energetică, comunicaţiile, cercetarea şi digitalizarea, educaţia și infrastructura.
La finalul vizitei în Republica Moldova, premierul va avea o întrevedere cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din ţara vecină, iar la finalul vizitei, la Bucureşti, şeful guvernului român va susţine o declaraţie de presă, notează Agerpres.