Din cauza creșterii semnificative a costurilor cu utilitățile, alături de scumpirea materiilor prime și a serviciilor de suport, multe IMM-uri riscă să-și pună lacătul pe uși în acest an.
Într-o economie tot mai vulnerabilă pe fondul creșterii puternice a costurilor cu materiile prime, servicii și utilități (energie electrică, gaze, carburanți), dar și ca urmare a scăderii semnificative a consumului și lipsei investiților, multe dintre companii vor alege, în acest an, să își salveze resursele, alegând calea dezintermedierii – mai puține linii de business, cu parteneri mai stabili și cu volume adaptate condițiilor economice, arată o analiză Sierra Quadrant, companie din sectorul restructurării companiilor din România.
Potrivit experților de la Sierra Quadrant, temperarea afacerilor va fi linia definitorie sub care se vor desfășura business-urile în mare parte din economie, atâta timp cât scumpirile vor continua.
,,Așa cum estimam încă din toamnă, iureșul scumpirilor sapă puternic la temelia încrederii în mediul de afaceri. Confruntate cu costuri din ce în ce mai mari, firmele și-au redus volumele operaționale iar business-ul pe banii altora – adică pe cei ai partenerilor a devenit preponderent în economie”, arată analiza Sierra Quadrant.
Conform datelor oficiale, pe fondul problemelor operaționale, blocajul financiar din economie a continuat să se accentueze în 2021, depășind, în prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.
Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, faţă de 120 zile în 2020.
,,În acest început de an, primim semnale negative mai ales din sectorul construcțiilor, unul dintre barometrele cele mai sensibile ale stării economiei. Creșterea puternică a costurilor de producție și scumpirea finanțării bancare a determinat înghețarea multor investiții. Și în comerț, scăderea accelerată a consumului, generată de scumpirile în lanț, a dus la o accentuare a blocajului financiar, multe firme aflându-se în dificultate și luând decizia de a limita business-ul la nivelul de supraviețuire”, relevă analiza Sierra Quadrant.
Potrivit experților, se întâmplă acest lucru și pentru că multe firme nu au capitalul necesar pentru a rezista până la încasarea banilor de la parteneri.
,,Slab capitalizate, fără buffere financiare (rezerve corporative, linii de finanțare bancară) pentru astfel de perioade, multe dintre IMM-uri vor fi victime de serviciu în acest iureș al scumpirilor care a cuprins întreaga lume. Spre exemplu, pentru o firmă care aduce produse din China, dincolo de scumpirea acestora, costurile de transport au crescut de la 5000 de dolari/container la 15-25.000 dolari. În aceste condiții, un plan de afaceri coerent și predictibil este greu de pus în practică”, afirmă Ovidiu Neacșu. În aceste condiții, potrivit estimărilor companiei, după ce, anul trecut, peste 100.000 de firme și-au închis porțile pe fondul provocărilor generate de criză, numărul companiilor cu probleme ar putea crește cu cel puțin 50% în primul semestru din acest an.