FacebookTwitterLinkedIn

Mihai Tecău, președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group

Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2021? Argumentați.

Mihai Tecău: Adaptare. Acest termen cu siguranță caracterizează foarte bine atât anul 2021, cât și întreaga perioadă a pandemiei.

Este o perioadă în care ne-am confruntat cu multe evoluții neașteptate, impedimente și multe dezechilibre pe care a trebuit să le gestionăm și pentru care a trebuit să activăm noi scenarii de lucru. În continuare sunt multe incertitudini amplificate de efectele valului patru al pandemiei și de evoluția rapidă a inflației asupra puterii de cumpărare.

Adaptarea a însemnat orientarea operațională către contextul economic și social, ajustarea la nivel strategic a modelului de business și o accelerare a digitalizării, care a permis întărirea relației cu clienții.

 

Forbes: Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

 

Mihai Tecău: Dificultățile menționate anterior pot fi depășite cu planificare bine pusă la punct, soluții operaționale și investiții, dar un factor care este mai puțin gestionabil este încrederea consumatorului în economie. Vorbim de evoluții asincronice pe tot parcursul anului, care au dat peste cap multe proiecte, de business și personale, de o creștere rapidă a inflației și a prețurilor la energie și utilități, factori care se reflectă în bugetul fiecărei familii. De aceea, pentru noi cea mai importantă variabilă a fost cum va fi afectat clientul și cum se vor transforma nevoile sale de asigurare.

În aceeași măsură, la nivel de industrie, 2021 a adus falimentul unui jucător important, lucru care a stârnit un val de precauție și îngrijorare în rândul consumatorilor, dar și efecte pe care piața va trebui să le gestioneze și în perioada viitoare.

În privința OMNIASIG, am abordat o strategie de dezvoltare echilibrată și sustenabilă pe tot parcursul anului, ne-am preocupat în mod prioritar de sănătatea angajaților noștri, precum și de protejarea în mod optim a acestora, și a clienților și partenerilor noștri. Direcția investițiilor a fost în principal în digitalizare, inovație și tehnologie, precum și în măsurile necesare în contextul actual de protecție și siguranță a angajaților companiei.

Astfel, în primele nouă luni ale anului am înregistrat rezultate solide, valoarea totală a primelor brute subscrise de companie a fost de peste 1,1 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 15% comparativ cu același interval al anului trecut.

Obiectivul nostru este să ne menținem ritmul de dezvoltare până la finalul anului, analizând totodată constant evoluția macro-economică a pandemiei Covid-19 și ne pregătim pentru anul 2022.

 

Forbes: Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

Mihai Tecău: În primul rând trebuie să vorbim despre reziliența și capacitatea de inovare și reinventare a mediului de business local. Felul în care multe domenii au găsit debușee în nișe de activitate sau în alte industrii, arată potențialul de adaptare și ne-a dat încredere că avem puterea, la nivel macro-economic, să depășim orice ne pune în față pandemia.

Apoi, rezultatele OMNIASIG și evoluția pieței reprezintă motive de satisfacție pentru noi și ne arată că strategia noastră sustenabilă de armonizare a portofoliului în linie cu nevoile clienților și partenerilor dă roade.

Aceste rezultate foarte bune se datorează echipei de specialiști OMNIASIG care se dedică mereu cu profesionalism și pasiune în a găsi soluțiile optime pentru clienții și partenerii noștri, adaptându-ne constant la nevoilor pieței; totodată, aceste rezultate au la bază și investițiile susținute pe care le-am făcut în digitalizare, tehnologie și inovație, pentru că am putut astfel să răspundem rapid noilor nevoi și așteptări ale asiguraților.

 

Forbes: Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Mihai Tecău: Cred că este suficient să ne uităm la felul în care în lunile de lockdown de anul trecut întregul mediu de business s-a transformat. Începând de la comerț, construcții, banking & asigurări și până la business-urile mici, care s-au reinventat, inclusiv online. Acest salt, în care într-un interval scurt atât de multe afaceri au reușit să se adapteze, este cel mai bun exemplu de reziliență și dinamică.

Sigur, unele sectoare de activitate, precum HoReCa, au fost afectate mai puternic, dar, la rândul lor, și acestea au găsit soluții. Am văzut exemple de inventivitate, de noi abordări de interacțiune cu clientul și, per total, o aplecare mai studiată spre latura umană a business-ului. Iar revenirea puternică și creșterea economică din acest an nu ar fi fost posibilă fără acest efort concertat al mediului de afaceri.

 

Forbes: Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021? Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

Am putea menționa mai întâi ceea ce am simțit că a lipsit, iar acest lucru a fost o gestionare mai solidă a programului de vaccinare la nivel național. Sincopele de comunicare și deciziile contradictorii s-au concretizat, din păcate, în cel mai redus grad de protecție prin vaccin din UE și într-o povară continuă pe sistemul medical.

Pe de altă parte, când evoluția pandemiei a permis, am văzut că autoritățile au căutat să nu restricționeze activitatea economică prin ordine de restrângere a libertății de mișcare. Iar la capitolul decizii de susținere a economiei locale, pe primul loc credem că se încadrează programele de susținere și finanțare a economiei, precum cel de amânare a ratelor sau IMM Invest cu subprogramele sale: Agro IMM Invest, IMM Leasing de Echipamente și Utilaje și IMM Factor, destinate susținerii mediului antreprenorial.

La fel, programul de susținere a companiilor mari sau rambursarea mai rapidă a TVA-ului, au susținut lichiditatea pieței și au permis operatorilor economici să funcționeze într-un mediu relativ stabil.

 

Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Mihai Tecău: La nivel macro și internațional sunt multe aspecte care merită și trebuie urmărite pe termen lung. Pandemia a stimulat nu doar transformarea mediului de business și schimbarea priorităților consumatorului, indiferent de continent.

Trebuie să vedem transformările geopolitice și geoeconomice, cu fluxuri logistice care s-au ajustat continuu, cu blocajele de livrări de mărfuri la nivel internațional și chiar relocarea unor centre de activitate, în special în zona de producție.

Important este pentru anul viitor să urmărim indicatorii care influențează în mod direct cum alegem să ne cheltuim banii, precum evoluția inflației sau a prețurilor energiei. Aici va conta foarte mult direcția trasată de băncile naționale, modul în care guvernele înțeleg să susțină în continuare economiile, dar și de cum vor evolua piața de energie și cea de real estate.

(29 noiembrie 2021)