Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group
Forbes: Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?
Călin Ionescu: Din păcate pentru noi și pentru întreaga industrie HoReCa, anul 2021 nu a fost foarte diferit față de 2020, iar cuvântul pe care l-aș folosi pentru a-l descrie este „impredictibilitate”. În domeniul HoReCa, predictibilitatea și definirea unor trenduri era dificilă și înainte de contextul pandemic, însă, în prezent este cu atât mai greu să iei decizii pe termen lung.
Forbes: Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Călin Ionescu: Cel mai mare motiv de îngrijorare este pandemia și modul în care evoluează lucrurile în societate per total.
Primul trimestru a fost cel mai bun al Grupului Sphera pe piața românească de la debutul pandemiei, pentru ca, în trimestrul doi sa obținem cel mai bun rezultat din istorie, datorită relaxării restricțiilor impuse de autorități.
În trimestrul trei tendința pozitivă a continuat, însă, pentru ultimul trimestru al anului suntem mai rezervați în contextul introducerii certificatului verde, care a devenit obligatoriu pentru accesul în interior. De la introducerea acestei măsuri, toți operatorii economici din sectorul HoReCa și din retail, inclusiv noi, au înregistrat o scădere moderată a vânzărilor din cauza traficului mai scăzut.
Cu toate acestea, chiar și cu previziuni ușor ajustate pentru acest an, estimăm atingerea unui prag istoric de 1 miliard de lei.
Forbes: Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?
Călin Ionescu: Rezultalele financiare extraordinare înregistrare în acest an de Grupul Sphera au fost un motiv de satisfacție atât pentru noi, cât și pentru acționarii noștri.
Rezultatele au demonstrat corectitudinea deciziilor managementului de a continua procesul de adaptare la noile condiții din piață și de a continua investițiile, în ciuda incertitudinilor legate de evoluția pandemiei, de efectele asupra locurilor de muncă și a evoluției societății în general.
Forbes: Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.
Călin Ionescu: Economia a crescut puternic în acest an, pe alocuri România fiind printre campionii creșterii PIB-ului din UE. Acest lucru demonstrează capabilitatea incredibilă a mediului privat de afaceri pentru a se adapta și supraviețui unor condiții dificile.
Creşterea economiei româneşti a încetinit, însă, în trimestrul al treilea și, având în vedere majorările de prețuri la energie electrică, materii prime și la produse în general, anul 2022 se anunță unul dificil. Și, cu cât va dura mai mult criza generată de pandemie, cu atât mai grea va fi situația companiilor în general.
Forbes: Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021? Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?
Călin Ionescu: Sprijnul guvernului pentru mediul de afaceri este binevenit atunci când industria se află în dificultate, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Este nevoie însă de o rapiditate mai mare în implementarea unor soluții, astfel încât ajutorul să ajungă în timp util la companii.
O măsură bună a fost introducerea facilității de amânare la plată, fără dobânzi, penalități și executare silită, a obligațiilor fiscale către ANAF.
Ce poate face guvernul în viitor este să creeze condițiile optime pentru ca mediul de afaceri să prospere și să creeze locuri de muncă și investiții. De asemenea, să se asigure că legislația permite să stimuleze dezvoltarea afacerilor.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?
Călin Ionescu: Stoparea pandemiei este provocarea majoră în 2022. Este un lucru care preocupă pe toată lumea, iar odată ce pandemia va fi oprită, economia probabil că își va reveni la normal.
Refacerea lanțurilor de aprovizionare sau crearea unora noi este o altă provocare, iar de succesul acestui demers vor depinde și nivelurilor prețurilor materiilor prime și produselor care au un impact sever în economie și societate.
Vorbind de costuri, trebuie să luăm în calcul și în ce fel procesul de decarbonizare va evolua în Europa, pentru că este un proces care presupune costuri și investiții semnificative, care va avea impact asupra tuturor industriilor și a locurilor de muncă. La fel și digitalizarea, proces care va schimba semnificativ modul de a face business și de a interacționa în anii care vin.
(26 noiembrie 2021)