FacebookTwitterLinkedIn

Cristina Poterășoiu, Director Copyright, Editura Aramis

Forbes: Care este cuvântul care caracterizează cel mai bine piața editorială din România în anul 2020? (Argumentați/Dezvoltați.)

Cristina Poterășoiu: În anul 2020, piața de carte din România – cea mai mică din Europa – a fost caracterizată de o mare îngrijorare și totodată de incertitudine pentru toți profesioniții din lanțul editorial. Librăriile au fost închise timp de câteva luni, ca urmare vânzările s-au prăbușit brusc și masiv. Târgurile de carte au fost anulate, ceea ce a avut de asemenea un impact negativ asupra cifrelor de vânzări. Tipografiile au fost, la rândul lor, închise. În acest context, nu s-au mai putut respecta planurile editoriale: unele titluri au fost amânate, iar altele anulate complet.

 

Forbes: Care a fost impactul crizei asupra editurii dvs. în 2020?

Cristina Poterășoiu: Încă de la începutul crizei, Editura Aramis a căutat să își păstreze o atitudine echilibrată și, în același timp, prudentă.

Chiar din primele săptămâni ale pandemiei, am înregistrat o scădere abruptă a vânzărilor. Cu librăriile și tipografiile închise, ne-am trezit într-un blocaj financiar și am luat decizia de a încetini temporar producția editorială. O parte dintre angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, iar ulterior am început să lucrăm cu toții de la distanță, dar, în mod evident, numărul de titluri publicate în anul 2020 a fost mult mai mic decât planificasem.

Ne-am îndreptat destul de repede – cu promoții și reduceri speciale – către online, un mediu cu care eram familiarizați, atât prin librăria proprie, librariaaramis.ro, cât și prin intermediul librăriilor online partenere: elefant.ro, libris.ro, emag.ro, librarie.net, carturesti.ro etc.

 

Forbes: A apărut vreo oportunitate nouă și surprinzătoare în 2020?

Cristina Poterășoiu: Surprinzător a fost nu numai că pandemia și închiderea majorității librăriilor au determinat o creștere mai accentuată a vânzărilor de carte online, dar și faptul că s-a ajuns la o transferare în online a evenimentelor (lansări Zoom, webinarii). Partea de comunicare a evenimentelor a fost susținută de paginile de socializare (Facebook, Instagram) ale editurii.

Pentru Aramis, anul 2020 a însemnat și un eveniment fericit: câștigarea co-finanțării europene pentru proiectul ELiTA (European Literary Travel with Aramis), în cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene. ELiTA a selectat șase titluri alese pentru valoarea lor literară, în scopul circulării în România a literaturii pentru copii din limbi europene mai puțin traduse; în cazul proiectului nostru, am tradus din bulgară, sârbă, poloneză, irlandeză, cehă și greacă.

 

Forbes: Ce ar fi trebuit să facă guvernanții (Ministerul Culturii/Guvernul) în sprijinul culturii scrise și nu au făcut (trei măsuri concrete), în perioada 2020 – prezent?

Cristina Poterășoiu: În anul 2020, am primit doar sprijinul pe care l-au primit toate companiile din România, respectiv susținerea șomajului tehnic. Dar pentru a supraviețui în această perioadă, cultura scrisă are nevoie de măsuri urgente cu efecte imediate. Enumerăm:

  • Reducerea la 0 a cotei de TVA la carte
  • Stimularea achizițiilor de carte prin programe naționale (vouchere pentru elevi și profesori, fonduri pentru fondul de carte al bibliotecilor, program coerent de încurajare a lecturii).

Aceste posibile soluții nu sunt noi; ele au mai fost formulate de editori în spațiul public, dar au rămas de fiecare dată fără răspuns.

 

Forbes: În mediul de business, se spune că online-ul este marele câștigător al pandemiei. Este valabil acest lucru și pentru editura dvs?

Cristina Poterășoiu: În anul 2020, vânzările noastre din mediul online au însemnat 75% din total vânzări, trend care s-a păstrat și în primul trimestru al anului 2021.

În plus, chiar și în prezent, evenimentele noastre se desfășoară tot online.

 

Forbes: Care sunt principalele schimbări ale consumatorilor de carte pe care le-ați constatat în ultimul an (2020 – prezent)?

Cristina Poterășoiu: Deși puterea de cumpărare a scăzut, iar cartea nu este un produs vital, lunile de izolare i-au apropiat pe oameni de citit. Au fost achiziționate ebook-uri și audiobook-uri, dar și cărți tipărite, ambalate cu păstrarea tuturor măsurilor de protecție.

S-au vândut în număr mare cărțile pentru copii, un real succes având cele de activități, ceea ce este perfect justificat de perioadele de carantină totală sau parțială, când copiii au stat în casă.

 

Forbes: Care considerați că sunt „vaccinurile” eficiente pentru piața editorială din 2021?

Cristina Poterășoiu: Actorii pieței editoriale românești vorbesc de ceva vreme despre necesitatea aplicării unor măsuri care să vitalizeze cultura scrisă din România, dar nu se întâmplă nimic în acest sens.

Printre măsurile urgente pe care guvernanții ar trebui să le ia menționăm: reducerea la 0 a cotei de TVA la carte, acordarea de vouchere pentru elevi și profesori în scopul achiziției de carte, acordarea de fonduri speciale bibliotecilor în scopul achizițiilor pentru fondul de carte, derularea unui program coerent de încurajare a lecturii la nivel național.

 

(26 mai 2021)