FacebookTwitterLinkedIn

 

Dragoș Anastasiu se numără printre pionierii antreprenoriatului din România. La 18 ani, Dragoș Anastasiu a plecat în Germania, împreună cu familia, unde a studiat și a profesat medicina. După 1989, s-a întors în România și a dezvoltat printre primele firme de transport de persoane din țară, sub brandul Eurolines, a creat cea mai mare rețea de distribuție a serviciilor turistice din România, TUI TravelCenter, și a fondat o companie de închirieri de autoturisme. Anul trecut, Anastasiu a vândut operațiunile de turism ale grupului său de companii Eurolines către Der Touristik Group, divizia de turism a grupului german REWE. A fost o tranzacție istorică pentru turismul românesc, marcând intrarea pe piața locală a primului mare tour-operator strategic mondial. El a investit și în industria hotelieră din Delta Dunării. Touring Eurolines a avut în 2019 o cifră de afaceri de 8,1 milioane de lei, în creștere cu 15,4% față de anul precedent.