FacebookTwitterLinkedIn

Deși în luna iulie a acestui an s-au înmatriculat (conform datelor DRPCIV) cu 42,4% mai puține autovehicule comparativ cu luna similară a anului trecut, piața auto dă totuși semne de revenire. Mai exact, în iunie piața auto a crescut cu 38,9% față de luni mai, iar în iulie cu 22,9%, comparativ cu luna iunie. În ceea ce privește top-ul autoturismelor înmatriculate în funcție de marcă, clasamentul este condus de către Dacia, cu 18.950 unități (-33,8% față de 2019, cotă de piață 30,7%), urmată de către Skoda cu 5.000 unităţi (-34,6%, cotă de piață 8,1%), Volkswagen cu 4.880 unități (-24,5%, cotă de piață 7,9%), Renault – 4.678 unități (-44,3%, cotă de piață 7,6%) și Hyundai – 4.064 unități (-8,9%, cotă de piață 6,6%). Pe locul șase se situează Toyota cu 3.436 de unități (-8.0%, cotă de piață 5,6%), urmată de Ford cu 3.199 de unități (-53,1%, cotă de piață 5,2%), Peugeot cu 1.994 unități (-9,5%, cotă de piață 3,2%) și Suzuki cu 1.879 de unități (-34,9%, cotă de piață 3%). Ultimul loc în clasament este ocupat de Mercedes Benz cu 1.700 de unități (-13,2%, cotă de piață 2,8%).

Cu cele 8.353 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model după primele șapte luni din 2020, însă în scădere cu 46,6% comparativ cu anul trecut, urmat de Dacia Duster cu 4.731 unități, de asemenea în scădere cu 25,9%, Dacia Sandero cu 4.576 unități, mai puține cu 7,6%, Renault Clio, 2.074 unități, în scădere cu 44,6% și Skoda Octavia, 1.795 unități, în scădere cu 39,0%.

Topul pe mărci la șapte luni al automobilelor electrice (100% + cele hibride plug-in), care sunt stimulate prin Programul Rabla Plus, cele mai mari volume înregistrează Renault cu 285 unități , Skoda cu 213 unități și BMW cu 132 unități.

Deși după primele 7 luni din 2020, piața auto este în scădere puternică, autoturismele “verzi“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele hibride (care dispun de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) înregistrează, per total, un volum în creștere cu 3,6% , comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În acest context, este de așteptat ca, în 2020, achizițiile de autoturisme “verzi“ să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programul Rabla Plus (la această dată, programul înregistrează peste 1.400 rezervări de autoturisme electrice și hibride plug-in față de doar 800 anul trecut). Pe de altă parte, autoturismele cu tracțiune integrală (4×4), reprezintă 21,4% din totalul achizițiilor, pe un volum total de 13.201 unități, inferior cu 27,4% celui consemnat în aceeași perioadă din 2019.

 

 

Sursa: DRPCIV prelucrare APIA