FacebookTwitterLinkedIn

 

 

Evoluția companiei în 2019

Ne aflăm într-o perioadă de creștere tehnologică fără precedent, care nu arată semne de încetinire. Digitalizarea ne-a deschis ușa deopotrivă către noi relații și noi oportunități. În acest context, 2019 nu putea fi altfel decât un an dinamic, ce ne-a adus multe reușite. IBM România a intrat în parteneriate cu organizații din industrii variate și suntem mândri că am contribuit la transformarea digitală și la performanțele ridicate ale acestor business-uri, prin implementarea unor tehnologii avansate precum AI, Blockchain, Cloud. Totodată, ne mândrim că în 2019 am desfășurat în România cea de-a opta misiune IBM Corporate Service Corps, un program pro-bono global, lansat de IBM în 2008, orientat spre rezolvarea problemelor comunităților. Anul acesta, misiunea s-a axat pe sectorul educațional din România.

 

Evoluția domeniului în 2019

Companiile românești, printre care și noi, au recunoscut în digitalizarea accelerată un catalizator al schimbării și au acționat în consecință, adică s-au concentrat activ pe includerea de noi tehnologii în infrastructura lor de afaceri, alegere cu un impact clar asupra maturității digitale românești. Anul acesta au fost făcute tot mai multe investiții în AI și tehnologii Cloud, soluții care devin tot mai puțin futuriste și tot mai larg folosite în plan național.

 

Preocupările principale ale societății românești

Preocupările pe care le considerăm prioritare au de-a face direct cu principala provocare pe care o întâmpinăm în România, și anume deficitul forței de muncă calificate. Carențele din piața muncii încetinesc dezvoltarea și prosperitatea economică, de aceea noi – companiile românești, societatea românească, guvernul român –  va trebui să adresăm, la nivel colectiv, această situație. În prezent, Europa se confruntă cu un deficit de 350.000 de specialiști în IT, care, conform statisticilor, urmează să crească, ajungând în 2022 la un total de 500.000.

Cu atât mai necesar devine să recunoaștem că viitorul muncii și viitorul educației converg. Se resimte tot mai mult nevoia ca organizațiile să contribuie la dezvoltarea angajaților actuali, potențiali și viitori. De aceea, IBM lucrează proactiv alături de actori cheie din sectorul educațional, așa cum s-a întâmplat și anul acesta în programul Corporate Service Corps, și inclusiv cu universitățile românești, pentru a dezvolta noi programe care să abordeze nevoile de învățare din piața muncii.

 

Strategia companiei pentru 2020

Date, Cloud, AI: aceștia sunt pilonii pe care vom miza, datorită rolului esențial pe care anticipăm că vor continua să îl ocupe în procesul de transformare digitală a oricărei companii, indiferent de industrie.

 

Provocările globale ale anului 2020

Proiectele și inițiativele de digitalizare și transformare digitală sunt încă foarte actuale și vor rămâne în continuare relevante în dezvoltarea globală. Putem afirma că soluțiile Cloud, care au reprezentat primul capitol al transformării digitale, sunt astăzi adoptate de companii în proporție de 20%. Capitolul 2 se referă la celelalte 80%. Pe măsură ce volumul de date stocate în Cloud crește, companiile trebuie să țină cont de un cumul de criterii sensibile, precum conformitatea, securitatea și locația. Rezultatul este o rețea complexă de medii hibride, multi-Cloud, folosite deja în 94% dintre companii. Pentru a face tranziția către capitolul 2, business-urile au nevoie de capacitatea de a transfera date între tipuri diferite de Cloud, eficient și sigur. Explorarea acestei direcții este un trend pe care îl anticipăm pentru 2020.