Relația politic-business a trecut de-a lungul timpului prin varii stadii, de la coexistență la cooperare și conflict. Cât timp a existat un proces concret și coerent de comunicare și respect reciproc, în varianta instituționalizată acest proces căpătând forma Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), orgolii și interese divergente câteodată au putut fi armonizate și au rezultat în legi mai bune, în profituri, respectiv încasări mai mari la buget.
Trăim vremuri ciudate, când s-ar părea, dacă vedem poziționările publice, că nu mai există „win-win”, ci doar vehiculări frustrate de „win-lose”: parcă nu mai merge și voi profituri și noi bani mai mulți la buget. Problemele în creștere dintre politic și privat țin de comunicare, dar și de o mentalitate diferită și de lipsa vizibilă a unor intermediari care să înțeleagă ambele lumi și care să așeze lumea la masă, astfel încât să nu mai comunice agresiv, sau pasivo-agresiv, doar prin presă: unii anunțând măsuri rapide seara la TV, alții dând comunicate de protest a doua zi.
Diferența fundamentală în următoarele luni, și de facto în următorii doi ani, o va face capacitatea unor vizionari, atât în zona politică, precum și în zona de business, de a înțelege și de a promova o pauză, un respiro și un reset din spirala comunicării conflictuale în creștere. Aici va fi nevoie de o regândire a CDR ca format mutual acceptat de dialog instituționalizat, dar și de o înțelegere în creștere, din ambele părți, a mentalității „de partea cealaltă”.
De exemplu, mediul de business contribuie cu peste 80% din PIB; el înțelege că politica e distractivă, dar nu înțelege de ce trebuie să ne distrăm pe seama lui, are nevoie de predictibilitate și stabilitate legislativă. Firmele reclamă nevoia forței de muncă din ce în ce mai acută (practic, există joburi, nu există oameni) și încearcă să gândească un necesar și să facă o proiecție pe termen cel puțin mediu.
Businessul e discret, mai puțin când simte că e demonizat sau când simte nevoia să se laude discret prin acțiuni de CSR. Crede în meritocrație, deși înțelege că o pilă e un avantaj în plus într-o competiție dintre doi oameni de competență similară. E gata să plătească, dar nu să fie vămuit, și nu mai acceptă, pe bună dreptate, ideea că am putea da timpul prea mult înapoi ca joc de putere public-privat.
Mentalitatea politică e mai tactică, ia bătăliile pe rând și se pregătește acum de 4 bătălii mari, la 6 luni una de cealaltă: alegeri europene, prezidențiale, locale și parlamentare. Se uită la bani sub formă de buget și posibilități de popularitate: am bani, îi dau mai departe, poate se întorc în voturi.
Își promovează fidelii în board-uri la companii de stat, vrând mai mulți bani, dar nedorind să omoare gâsca de aur, deși s-ar putea să constate că ea va pierde din pene când guvernanța corporativă nu mai e regulă în coteț. Totodată, nu mai acceptă – da, trăim vremuri politice patriotice dar și directe ca stil – regulile anterioare ale jocului, dacă simte că are de câștigat bugetar de pe urma reajustării pieței. Poate taxa orice industrie cu poftă, dacă o prinde pe picior greșit sau prea opulent, și vede că îi merge.
Problema băncilor, de exemplu, nu e doar apetitul statului pentru bani, ci și sentimentul românilor față de ele, dovedit în sondaje: poate că OUG 114 nu e o politică publică grozavă, dar e o politică bună în sondaje, cel puțin față de bănci, ca dușman nou al poporului. Alt aspect interesant: în politică nu te deranjează cineva bun în echipă, dar fidelitatea bate meritocrația, iar de multe ori nu ai răbdare să îi cultivi pe cei mai bine pregătiți, căci nici ei nu au apetit pentru o politică în scădere ca standarde.
Ce facem, pornind de la situația actuală, deloc genială? Provocarea următorilor doi ani va fi cum se va putea tinde mai mult spre cooperare decât spre conflict în ceea ce privește destinul economic al țării. Dacă fiecare stă drept și nu clipește, economia se duce de râpă, singura soluție e reașezarea la masă și ajustarea, reciprocă, a stilului, pentru ca lucrurile să funcționeze.
Pentru început, ar fi bine ca cele două părți să comunice și direct, nu doar prin presă, evitând neînțelegerile și înțelegându-și reciproc obiectivele, căutând varianta optimă de armonizare a lor. Poate că e mai mult loc de „win-win” decât pare, dacă o discuție se duce cu bună credință, eleganță, și clar mai mult stil.