Timp de aproximativ un deceniu a condus unul dintre cele mai mari fonduri de investiții prezente pe piața locală, fiind Partener al fondului de private equity Enterprise Investors. După retragerea din această funcție a rămas în cadrul fondului până în iunie 2017, ocupând o funcție de consilier, în timp ce își dezvolta propria companie de consultanță și de investiții în domeniu. Înainte de a lucra pentru Enterprise Investors, Cristian Nacu a fost Director de Investiţii la IFC, în cadrul Grupului Băncii Mondiale, având peste 20 de ani de experienţă în industrie, privatizare, investment banking şi private equity.