“Ai poze cu copilul pe telefon? Hai să ți-i arăt pe ai mei!” Scoate iPhone-ul din buzunarul sacoului – culoare clasică, croială clasică, înviorat de culorile vii ale cravatei Hermés -, deblochează tastatura și apare imediat ecranul de fundal cu cei trei copii. Era decembrie, abia dacă trecuseră câteva minute de când făcusem cunoștință în micuța sală de la etajul întâi al hotelului Hilton, și deja începea să îmi împărtășească din experiența lui de tată. Pentru el părea normal să facă asta; trecuse deja de mai multe ori prin ceea ce treceam eu pentru prima dată.
Insistă să sărim peste formalități – „spune-mi Tony” –, mai ales că este o întâlnire informală și nu suntem acolo pentru a discuta despre strategia Bancpost, bancă a cărei conducere o preluase recent.
Anthony Hassiotis nu este un bancher tipic. Nici măcar un grec tipic. Și-a petrecut mai puțin de jumătate din viață în Grecia. Restul timpului a colindat lumea în lung și în lat.
A făcut facultatea în SUA, unde tatăl său, bancher de meserie, l-a trimis, împreună cu fratele sau mai mare, speriat de incertitudinea pe care a simțit-o în momentul când URSS a invadat Cehoslovacia în 1968. După facultate, a urmat Thunderbird School of Global Management, cel mai vechi și cel mai apreciat program de studii postuniversitare din SUA în domeniul business internațional și, imediat după finalizarea studiilor, grecul și-a început cariera de bancher cu Mellon Bank, deoarece “era una dintre cele mai respectate bănci la vremea respectivă și punea un accent deosebit pe training. Ca să fiu sincer, am vrut dintotdeauna să fiu CEO de bancă și am făcut orice pentru asta. Am avut un plan pe termen foarte lung pentru mine și, dacă ar fi să o iau din nou de la capăt, aș face același lucru. Ca bancher călătorești foarte mult, trăiești într-un mediu foarte civilizat, ai provocări în fiecare zi, înveți lucruri noi și te și plătesc pentru asta“, își justifică grecul alegerea meseriei.
După patru ani la Mellon, timp în care a lucrat de o parte și de alta a Atlanticului (făcea naveta între Pittsburgh și Londra), a lucrat timp de 17 ani pentru gigantul american Citibank, unde făcea parte din ceea ce americanii numesc „International Department”, adică un fel de evangheliști care predică valorile companiei americane către angajații de prin toată lumea și se asigură că procedurile gigantului american sunt respectate întocmai. Astfel a ajuns de-a lungul vremii de la Los Angeles la Riad, în Arabia Saudită, Venezuela sau Costa Rica și a trecut prin investment banking, corporate financing, restructurarea creditelor sau management audit, adică auditarea strategiilor pe care le aveau diferiții CEO ai Citibank din partea de nord a Americii Latine, zona Caraibelor și America Centrală.
„Când ajungi într-o țară, orice CEO îți explică de ce strategia lui este corectă. Când faci auditul managementului și al riscului îți dai seama de ceea ce CEO nu îți spune, precum performanța portofoliilor. A fost o școală importantă și îi încurajez pe cei care țintesc poziții de top-management să participe la astfel de programe; îți oferă o perspectivă mult mai largă și îți permite să vezi lucrurile nu doar din perspectiva CEO, ci și a auditorului”.
Iar finalul anilor ’80 și prima parte a anilor ’90 i-au permis grecului să își lărgească și mai mult perspectiva, Hassiotis fiind, în acea perioadă, unul dintre bancherii care zbura o dată pe lună pe ruta SUA-Costa Rica pentru a negocia salvarea de la faliment și restructurarea datoriilor statului latino-american, ca parte a așa-numitului plan Brady (numit după Nicholas Brady, șeful trezoreriei americane la acea vreme, care, convins că țările emergente nu mai pot rambursa integral datoria externă, a propus convertirea datoriilor în mai multe variante de obligațiuni din care creditorii puteau alege, toate implicând într-o anumită măsură acceptarea unor pierderi).
Apoi, pe măsură ce economia mondială își revenea, iar zona de corporate banking nu mai părea la fel de atrăgătoare precum retail bankingul, care avea rezultate mai predictibile, grecul a profitat din nou de ocazie.
„John Reed (CEO al Citibank în acea perioadă) făcea presiuni pentru a dezvolta segmentul de retail banking. Eu voiam să învăț retail și, după cum ți-am spus, în meseria asta ești plătit să înveți. Așa am ajuns să fac retail în Grecia”, glumește Hassiotis, care recunoaște că a folosit prilejul pentru a se întoarce după mai bine de 25 de ani în țara sa natală și pentru a fi mai aproape de părinți.
Convins că a venit vremea să fie CEO la el în țară, grecul a primit însă un răspuns neașteptat din partea capilor Citibank, care ar trebui să dea de gândit și românilor care aspiră la poziția de CEO al unei filiale locale a unei bănci internaționale.
„Mi-au spus: Tony, ne-ar fi mai ușor dacă ai pleca în străinătate și apoi să te relocăm de acolo pe poziția de CEO în Grecia. Le-am spus că am familia în Grecia și nu pot face asta, și atunci a venit la mine Barclays și mi-a cerut să conduc operațiunile lor din Grecia, pentru că doreau să se extindă pe segmentul de retail banking”. Doi ani mai târziu însă, schimbarea președintelui Barclays a adus și o schimbare de strategie în privința Greciei, iar Hassiotis a primit mandat să pregătească banca pentru vânzare. „HSBC a cumpărat operațiunile Barclays Grecia, iar eu am avut ocazia să mai învăț ceva: am vândut pentru prima dată o bancă”.
Apoi a urmat cea mai dramatică experiență din cariera bancherului. „Mi-au propus postul de viceguvernator la Banca Agricolă a Greciei. Era banca la care a lucrat tatăl meu. Într-un fel, era instituția care îmi pusese cât eram mic pâinea pe masă”, spune grecul cu o vizibilă urmă de nostalgie. După o scurtă pauză își reia discursul structurat sub forma lecțiilor pentru tinerii viitori bancheri de top. „Să lucrezi pentru o companie de stat este o experiență obligatorie pentru orice manager. Lucrurile merg cu totul diferit față de sectorul privat”.
Zâmbesc involuntar, gândindu-mă la programul “CEO privat la stat” și la calitatea managerilor atrași de o astfel de inițiativă. Sau la cazul Companiei Energetice Oltenia, unde, după 150.000 de euro cheltuiți cu consultanții, s-a ajuns la concluzia că cel mai bun manager privat este tot fostul director, numit politic. „Nu poți să acuzi la nesfârșit ineficiența statului, dar să refuzi să sacrifici doi sau trei ani din carieră pentru a îndrepta lucrurile, oricât de puțin”, adaugă grecul, care a preluat, la solicitarea primului ministru de la acea vreme, Costas Simitis, conducerea unei alte bănci de stat cu probleme, General Bank, pe care a restructurat-o și a vândut-o în doi ani către grupul francez Société Générale. Și, la fel cum a făcut după fiecare tranzacție, a mers mai departe către altă provocare.
Vezi aici care sunt lecțiile lui Anthony Hassiotis pentru tinerii care vor să ajungă bancheri de top
„M-am întâlnit cu David Watson (la acea vreme șeful operațiunilor internaționale în cadrul grupului Eurobank – n. red.), pe care îl cunoșteam de la Citibank și cu domnul Nanopoulos (Nikolaos, CEO al Eurobank – n. red.) care mi-au spus că au nevoie de ajutor. Am fost de acord”, adaugă grecul, care simte nevoia să facă o destăinuire.
„Mi-au spus că au nevoie de mine în Bulgaria. Le-am sugerat că aș prefera România, pentru că e o piață mai mare. Dar mi-au răspuns că e cu o săptămâna prea târziu pentru România, deoarece George (Michelis, fost preșsedinte al Bancpost – n. red.) a acceptat deja oferta“, adaugă grecul.
Era august 2004 și grecul începea restructurarea filialei locale a Eurobank, Postbank, aflată pe locul șapte între băncile din Bulgaria. Câțiva ani mai târziu achiziționa o altă bancă, DZI, și din această fuziune rezulta un jucător aflat acum pe locul „trei sau patru, în funcție de ceea ce iei ca reper“. Fuziunea operațională a celor două bănci a durat mai puțin de șase luni. „Ne-au spus că a fost un timp record. De altfel, în Bulgaria, au vrut să mă pună pe coperta ediției locale a Forbes, dar tocmai mă pregăteam să vin în România, așa că au pus-o pe Petia (Dimitrova, numărul doi în ierarhia băncii, care a preluat între timp funcția lui Hassiotis – n. red.)”, glumește grecul care a preluat de anul trecut, din vară, șefia Bancpost, iar în toamnă a primit și acceptul BNR.
Vezi aici care sunt băncile care și-au schimbat capii în anul 2012
Suntem la a doua întâlnire, două luni mai târziu, într-o clădire de birouri din Pipera, dar grecul mă avertizează că nu o să putem discuta nici de data aceasta prea multe despre strategia Bancpost. Sacoul său este la fel de clasic, la fel și croiala cămășii cu butoni, pata de culoare fiind, din nou cravata. Bvlgari, de această dată.
„Când mi s-a propus să vin în România, nu se discuta despre fuziune”, simte nevoia să precizeze Hassiotis. Practic, acționarii Eurobank trebuie să accepte până pe 15 februarie (ediția curentă a revistei a fost trimisă în tipar pe 12 februarie) un proiect de fuziune cu National Bank of Greece (NBG), prin care va fi creat cel mai mare grup bancar din Grecia, cu active de 180 de miliarde de euro. Noua entitate va prelua numele NBG și va fi condusă de actualul CEO al NBG, Alexandrous Tourkolias, iar acționarii Eurobank vor primi 58 de acțiuni în cadrul noii entități, în locul a 100 acțiuni Eurobank. În România, activele cumulate ale Bancpost (deținut de Eurobank) și Banca Românească (deținută de NBG) depășesc patru miliarde de euro, adică o cotă de piață de circa 5%. Noua bancă – nu a fost decis numele ei, însă Bancpost este văzut ca un brand mai puternic – ar urca pe locul șapte.
„Chiar dacă nu îți pot spune multe despre viitor, pot să îți spun ceva sigur. Scopul nostru e să facem bani. Dacă noi, și, prin extensie întreg sistemul bancar românesc, pierdem bani, înseamnă că avem o problemă. Iar problema nu e neapărat strategia. Orice CEO al unei bănci are o strategie similară. Vrea să construiască un brand puternic, cu care clienții să vrea să facă afaceri, o bancă pentru care angajații să vrea să lucreze, iar asta va aduce și banii pe care îi vor acționarii. Problema este execuția acestei strategii, iar aici se va face diferența, deoarece mediul de afaceri a devenit mult mai dificil în ultimii ani”.
Ultima remarcă ascunde un avertisment important pentru anii umători, mai ales că vine din partea unui bancher care a prins crizele datoriilor țărilor din America Latină.
Hassiotis o spune însă la fel de relaxat și de șugubăț precum discută cu unul dintre angajații de la ghișeurile băncii, căruia îi apreciază cravata și îi mulțumeste pentru zâmbetul larg pe care îl arată celor care intră în bancă, dar și cu bancherii sobri sau consultanții ori politicenii scorțoși cu care se întâlnește ca parte a fișei postului de CEO de bancă. Este, până la urmă, ceea ce spune că și-a dorit dintotdeauna să facă.
Vezi aici care sunt lecțiile lui Anthony Hassiotis pentru tinerii care vor să ajungă bancheri de top