Dialog, marcă înregistrată a Mobil Rom, compania care a lansat rețeaua GSM în România, în urmă cu 16 ani, avea ca acționar majoritar consorțiul France Telecom Mobiles. Patru ani mai târziu, grupul francez cumpără compania britanică Orange și decide să adopte numele englezilor. În 2002 are loc și rebrandingul Dialog, care devine Orange România.
Jean-François Fallacher, CEO Orange România, a explicat pentru Forbes România care sunt atuurile pieței locale și cum a avut loc saltul de la clientul anului 1997, pentru care posibilitatea de a efectua un apel era suficientă, la clientul anului 2013 care își dorește tehnologii noi, cât mai performante și accesibile.
Forbes: Puteți să faceți o paralelă între piața telecom din România și cea din Franța?
Jean-François Fallacher: Piața telecom din România este una foarte dinamică și provocatoare. În același timp există o mare deschidere către tendințele piețelor din Vest. Deși un procent mic al românilor a folosit sau folosește un calculator, comparativ cu alte țări europene, rata de adopție a internetului mobil este foarte mare. Aceasta a înregistrat o creștere de 92% în primul trimestru din 2013 față de aceeași perioadă din 2012. Și încă mai există loc pentru dezvoltare în această direcție. Un rol important l-a jucat lansarea tehnologiei 4G, o inovație pentru piața datelor mobile datorită vitezei mari de acces și latenței reduse. De asemenea, piața românească înregistrează un potențial de creștere și în ceea ce privește zona televiziunii digitale. Trendul actual de consum ne arată că TV-ul și Internetul sunt puternic interconectate.
Comparativ cu piața din Franța, dar și alte piețe internaționale, în România există cele mai mici tarife din Europa, fară a face însă rabat de la calitatea serviciilor. Astfel, o performanță demnă de menționat o reprezintă faptul că România ocupă locul cinci în lume în ceea ce privește viteza conexiunilor la Internet.
Forbes: Care erau condițiile pieței la momentul înființării companiei?
JFF: În 1997, anul în care MobilRom a intrat pe piața din România sub denumirea de Dialog, condițiile de piață erau complet diferite, industria de telecomunicații era într-o etapă de dezvoltare din multe puncte de vedere. Așteptările noastre însă au fost depășite pentru că, deși ne stabilisem un prag de 15.000 utilizatori, sfarșitul anului 1997 ne-a adus primii 100.000 de clienți.
Forbes: Ce v-a determinat să investiți aici?
JFF: Unul din factorii care a cântărit în decizia de a investi în România îl reprezintă forța de muncă competentă, tânără, energică și foarte bine pregătită, care aduce o importantă contribuție la performanța oricărei companii care operează aici.
Românii sunt o națiune interesată de comunicare, fie că este una directă, fie că este una digitală, prin intermediul noilor platforme online sau social media, un lucru demonstrat de-a lungul timpului, dacă ne uităm la faptul că România a fost o piață unde s-au lansat și adoptat foarte repede noi servicii și tehnologii. Încă de la început am sesizat un potențial foarte mare de creștere al pieței și asta a reprezentat un factor determinant pentru noi. În cei 16 ani de când operăm pe piața din România am ajuns la 10,214 milioane de clienți, iar tendința de creștere se menține.
Forbes: Care sunt planurile de dezvoltare?
JFF: Primul trimestru al acestui an a fost bun pentru Orange și confirmă tendința de stabilizare resimțită în 2012. Pe parcursul lui 2013 vom continua investițiile în dezvoltarea rețelei 4G și, începând cu aprilie 2014 când va fi disponibil și spectrul de frecvențe de 2600 Mhz, vom oferi clienților posibilitatea de a se bucura de potențialul maxim al acestei tehnologii. În curând serviciul TV va fi disponibil și pe smartphone-uri și tablete.
Citește mai multe despre investițiile franceze în România în ediţia specială a revistei Forbes, apărută pe 15 iulie.