FacebookTwitterLinkedIn

Radu Enache a preluat hotelurile Continental, ca acţionar majoritar în urmă cu aproximativ 20 de ani, devenind astfel proprietarul singurului lanț hotelier românesc. Ulterior antreprenorul  a semnat și cu Accor un contract pentru brandul Ibis, pentru ca acum să controleze patru hoteluri cu acest nume în ţară.  Portofoliul lanţului cuprinde branduri proprii (Grand Hotel Continental,  Continental Forum, Continental, Hello Hotels) şi acoperă segmentele de lux, de business şi economy ale pieţei.

Antreprenorul este un caz rar în industria hotelieră din România, un domeniu în care mulți au văzut o investiţie imobiliară.  Spre deosebire de aceştia, Enache a atras de-a lungul vremii investitori (mai ales din zona financiar-bancară) şi a preluat treptat controlul asupra lanţului hotelier. „Industria turistică românească s-a dezvoltat printr-o privatizare pronunțată, dar capitalul a fost, în general, unul limitat, care a creat unități izolate, exploatate de persoane provenite din alte domenii“, explică el. Nepriceperea acestora a dus la o prăbuşire a pieţei în criză, deoarece reacţia lor a fost de scădere extremă a tarifelor.

De pildă, înainte de criză, prețurile camerelor din București erau de trei-patru ori mai mari decât cele din țară. Ulterior însă prețurile din capitală aproape s-au înjumătățit, în timp ce în țară ele au scăzut mai puțin. „Pentru un hotel de 4-5 stele, în Bucureşti tariful era de 185 de euro, în medie, iar în provincie, de 45 de euro. Acum, Bucureștiul are tarife de 75 de euro la 4-5 stele, iar celelalte au rămas la fel“, explică Enache. 

Continental Hotels, care operează nouă hoteluri în diferite zone din țară, are o creștere de 3% pe an. Cifrele se datorează însă faptului că hotelurile cu rezultate bune (Sibiu, București, Arad) le susțin pe celelalte (Suceava, Severin). „Dar acel 3 % poate dispărea din cauza condițiilor meteo sau a  calendarului sărbătorilor religioase. De pildă, turismul de business din Ardeal e foarte afectat dacă sărbătorile din primăvară sunt la intervale mari (Paște catolic, ortodox, 1 mai), deoarece lumea stă acasă sau merge la pădure“, adaugă Enache.

O altă variabilă  în cazul unui business în turism este oferta turistică a zonei: „problema în București este că nu există nici măcar o hartă a monumentelor, s-a investit în acele centre de informare turistică inutile, pentru că toată lumea are acum internet pe mobil”. „Piaţa în capitală, între 2-5 stele ca average daily rate, se învârte între 15-75 euro, dar la noi nu există destui turiști pentru două stele”, potrivit antreprenorului, care a investit totuşi într-un Hello Hotel (2 stele) în Bucureşti, în zona Gării de Nord.

Oferta turistică nu este de ajuns pentru a aduce clienți din afară. Turismul în România este victima problemelor din alte sectoare. „Sibiul este un oraș cu pedigree european, dar trebuie luat în considerare modul în care se ajunge la Sibiu: 280 de km se fac în şase ore jumătate cu mașina. E descurajant”, spune acţionarul majoritar al Continental Hotels.  Enache consideră că nu aeroporturile sunt soluția, deoarece nu există pasageri pentru mai mult de trei aeroporturi internaționale.

„E o prostie să faci aeroport la Brașov. Trebuie făcute autostrăzi“.

Pe de altă parte, vina industriei este că tolerează munca la negru și evaziunea fiscală, creând o concurență neloială. Autoritățile trebuie să definească industria turismului ca prioritate, deoarece este una dintre industriile care angajează cel mai mult personal, aproape 5,8 % din forța de  muncă din România. „Este o realitate de care trebuie să te ocupi ca guvernant, să faci promovare, infrastructură şi să creezi incentives pentru cei care investesc în turism“.

Președinte al Federației Industriei Hoteliere, Enache a contestat vehement utilitatea impozitului forfetar, care afectează rezultatul operaţional. El consideră că nu este necesară decât aplicarea legislației actuale: „M-am bătut enorm ca să eliminăm acest impozit forfetar, care, după părerea noastră, nu are nicio eficienţă şi nu crează nicio echitate, deoarece acela care nu plăteşte impozitul nu va plăti nici impozitul forfetar. Un astfel de impozit  dovedeşte doar incapacitatea guvernului de a colecta taxe şi impozite. Apoi, sunt multe pensiuni, de pildă, care nu își permit o taxă de genul acesta». Pentru Enache, potenţialul turistic al României  stă în cultură  şi în zona balneară. „Europenii dau foarte mulţi bani pe sănătate, dar trebuie promovată şi combătută neîncrederea lor în România“, spune proprietarul Continental Hotels. 

Deoarece românii vin la mare pentru câteva zile, hotelurile trebuie să se orienteze către piaţa străină. „Trebuie luat exemplul Turciei, care a transformat un podiş semi-deşertic în ţară turistică“, spune el, adăugând însă că el însuşi nu ar investi în acest moment într-un hotel cu potenţial balnear pe litoral.

În 2012 Continental Hotels avea capitaluri de 46,5 milioane de euro, o cifră de afaceri de peste 19,5 milioane de euro şi pierderi de 3,5 milioane de euro. Primele nouă luni din 2013 au însemnat afaceri de 15,5 milioane de euro. Articol apărut în ediţia specială Forbes, Lecții după 20 de ani. Vedeţi aici ce alte articole mai conţine aceasta.