FacebookTwitterLinkedIn

Inflaţia este determinată în mare parte, respectiv 70%, de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, iar Banca Naţională a României încearcă prin deciziile de politică monetară să ancoreze aşteptările, a explicat, vineri, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, conform Agerpres.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR

Dan Suciu: „Din păcate preţurile la energie au continuat să crească şi în luna decembrie a anului trecut deşi speram cu toţii să se simtă mai consistent plafonarea. Vedem că indicii de creştere sunt în continuare mari pentru energie şi gaze şi cum în indicele total al inflaţiei, de 8,2%, 70% din pondere vine din preţul la energie. La o pondere aşa de mare politica monetară a băncii centrale are un impact redus. Deci dacă observăm restul indicelui, ce rămâne din 70%, suntem cumva într-un anumit control. Importat este ca prin deciziile de politică monetară să putem ancora aşteptările şi menţinem această creştere relativă a preţurilor pe cealaltă componentă. Şi aşteptăm să vedem alte măsuri care pot influenţa preţurile la energie.”

Dan Suciu a spus că deja se văd efectele de runda a doua ale creşterii preţurilor la energie şi BNR încearcă să le tempereze, conform Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).