FacebookTwitterLinkedIn

Cea mai mare expoziție personală a prințului Charles, cuprinzând toate cele 79 de peisaje în acuarelă pictate de acesta, poate fi vizitată liber în Londra până pe 14 februarie.

Expoziția este deschisă la Garrison Chapel din Belgravia, Londra – „capela garnizoanei” fiind anterior un spațiu al armatei regale, preluat mai apoi și renovat de fundația caritabilă a prințului de Wales.

Este cea mai mare expoziție personală de până acum a prințului Charles și prima în care sunt expuse toate tablourile pe care acesta le-a realizat până acum, în număr de 79.

Prințul Charles, pictorul

„Am început să pictez pentru că nu eram mulțumit de ceea ce îmi oferea fotografia”, spune prințul Charles într-un comunicat de presă care anunță expoziția. „Și am descoperit repede frustrarea de a nu fi în stare să transpun pe hârtie imaginea pe care o aveam în fața ochilor.”

„View in South of France”, de Alteța Sa Regală Prințul de Wales

Prințul pictează peisaje, motiv pentru care expoziția este organizată pe criterii „geografice”: Provence, munții Scoției, Alpii sau Tanzania – țara est-africană care este unul dintre subiectele favorite pentru Charles. 

Este a treia expoziție personală a prințului de Wales, precedentele fiind vernisate în 1998, la Palatul Hampton, unde au fost expuse 50 de picturi cu ocazia aniversării de 50 de ani a lui Charles, și în 2018, la Galeria Națională din Australia, unde au fost prezentate 30 de tablouri. În 1994, Royal Mail a lansat o serie de timbre cu peisajele pictate de Charles, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la ceremonia în cadrul căreia acesta a primit titlul de Prinț de Wales.

„Abandoned Crofts on the Island of Stroma”, de Alteța Sa Regală Prințul de Wales

„Pictura te obligă să privești cu luare aminte subiectul și să descoperi mult mai multe despre el decât o faci cu un aparat de fotografiat, care îți oferă o imagine identică cu a oricărei alte persoane”, mai spune prințul Charles. „Observarea subiectului te ajută să sesizezi detalii care altfel ți-ar scăpa: lumina și umbra, textura, nuanțele, felul în care clădirile încadrează în peisaj… E nevoie de concentrare intensă, dar este în același timp unul dintre cele mai relaxante și terapeutice exerciții pe care le-am încercat. Pe mine, unul, mă transportă într-o altă dimensiune care, literalmente, îmi înviorează spiritul într-un mod în care alte activități nu reușesc s-o facă.”

Expoziția de la Garrison Chapel, Londra

Prințul nu își vinde tablourile, în schimb pot fi achiziționate litografii ale acestora, iar fondurile obținute sunt folosite pentru susținerea fundației sale caritabile. Telegraph observă că, în 2016, de exemplu, prințul a strâns din litografii aproximativ două milioane de lire sterline. 

 „Nu trăiesc cu iluzia că schițele mele sunt o capodoperă”, declară prințul de Wales. „Ele sunt albumul meu fotografic și acesta este motivul pentru care înseamnă atât de mult pentru mine.”

Garrison Chapel