FacebookTwitterLinkedIn

„Am decis să intervenim asupra preţurilor a şase produse”, spune premierul Viktor Orban, într-o postare video pe Facebook, conform agenției EFE.

Prim-ministrul a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la aceste şase produse la nivelul din 15 octombrie 2021, însă nu a menţionat compensări economice din partea Guvernului.

Orban a justificat măsura prin creşterea preţurilor la energie şi a adăugat că aceste alimente vor putea fi cumpărate la preţ redus începând din 1 februarie.

Ungaria a stabilit deja un preţ maxim pentru benzina 98, care nu trebuie să depăşească 1,35 euro pe litru.

Conform calculelor preliminare ale Guvernului, inflaţia în Ungaria a fost în 2021 de 5,1%, faţă de 3,3% în 2020.