FacebookTwitterLinkedIn

În urma unei investigații, autoritatea de concurență a constatat că cele șase companii au constituit asocieri în vederea participării cu ofertă comună la 12 proceduri de achiziţie publică organizate de Complexul Energetic Oltenia SA şi Centrala Electrică de Termoficare Govora SA în perioada aprilie 2017 – februarie 2019.

Practic, la majoritatea procedurilor de achiziţie, din perioada aprilie 2017 – februarie 2019 nu a existat concurenţă, deoarece singurul ofertant a fost asocierea formată din cinci sau șase companii implicate.

Aceasta în condițiile în care cu ocazia altor proceduri de achiziție publică organizate de cele două entități contractante anterior și ulterior perioadei menționate mai sus, precum și la cele organizate de Complexul Energetic Hunedoara S.A. în perioada 2016 – 2020, firmele s-au concurat, participând fie cu ofertă individuală, fie în asocieri formate din mai puţini membri.

 

Amenzile au fost aplicate astfel:

Upipsa SRL                                                                        130.453,51 lei;

Axa Company SRL                                                            222.352,96 lei;

Uzina Rominex SRL                                                           486.646,74 lei;

Uzitmet Industry SRL                                                       795.925,21 lei;

Prelmet SA                                                                           58.984,94 lei;

Grupul Reparaţii Industriale şi Montaj Excavatoare X SRL   826.723,23 lei.

 

Investigația a fost declanșată în anul 2019, în urma sesizării Complexului Energetic Oltenia SA.