Olandeza Sigrid Kaag îl va înlocui în această funcție pe Wopke Hoekstra, al cărui partid, Apelul Creştin-Democrat (CDA, centru-dreapta), a pierdut teren ajungând pe locul al patrulea la alegeri, în urma formaţiunii de extremă-dreaptă Partidul pentru Libertate (PVV), informează AFP.
Partidul centrist D66, din care face parte Sigrid Kaag, a obţinut acest post-cheie în noul cabinet al premierului Mark Rutte, care urmează să depună jurământul la 10 ianuarie, după ce s-a clasat pe locul al doilea la alegerile parlamentare din martie.
„Avem planuri ambiţioase pentru perioada următoare. Ţările de Jos apără opţiuni şi investiţii importante, în educaţie, pentru climat, pentru o Europă puternică”, a afirmat Sigrid Kaag într-o declaraţie acordată cotidianului Algemeen Dagblad, adăugând că „rolul ministrului de finanţe este crucial în implementarea responsabilă a aceste planuri”.
Postul de ministru de finanţe al Ţările de Jos este urmărit cu mare atenţie în Europa, ţara conducând aşa-numitul grup al celor „patru frugali” – alături de Austria, Danemarca şi Suedia – care au frecvent dispute cu statele din sudul continentului în problema bugetului.
Sigrid Kaag a demisionat după o scurtă perioadă ca ministru de externe interimar în septembrie, din cauza gestionării defectuoase de către guvern a evacuării refugiaţilor din Afganistan, după capturarea Kabulului de către talibani. Anterior a fost ministrul comerţului exterior şi dezvoltării.