FacebookTwitterLinkedIn

La miezul nopţii dintre ani, Slovenia a predat ştafeta preşedinţiei prin rotaţie a UE, pe care o preluase la 1 iulie 2021. În semestrul al doilea din 2022, rolul va reveni Cehiei.

Pentru a marca începutul preşedinţiei franceze, turnul Eiffel şi palatul Elysee – reşedinţa din Paris a şefului statului – au fost luminate cu culoarea albastră a Europei, notează Agerpres. În prima săptămână din ianuarie, zeci de alte monumente din Franţa vor fi scoase în evidenţă în acelaşi mod.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat vineri seara, în mesajul de Anul Nou, că „2022 trebuie să fie anul unei cotituri europene”. Ambiţia Franţei este să facă Europa „puternică în lume, pe deplin suverană, cu libertate de alegere şi stăpână pe destinul său”.

Emmanuel Macron doreşte mai multe reforme în Europa: a spaţiului Schengen, pentru a proteja mai bine frontierele UE în faţa migraţiei; a regulilor bugetare cunoscute drept criteriile de la Maastricht; a apărării, în ciuda reticenţelor unor parteneri preocupaţi mai mult de protecţia oferită de NATO.