FacebookTwitterLinkedIn

PIB-ul global va depăşi 100.000 de miliarde de dolari în 2022, iar China va avea nevoie de mai mult timp decât s-a estimat iniţial pentru a depăşi Statele Unite, transmite Reuters.

 India ar urma să depăşească Franţa în 2022 şi apoi Marea Britanie în 2023 pentru a-şi câştiga titlul de a şasea economie mondială.

Raportul arată că Germania este în grafic pentru a depăşi Japonia, devenind a treia economie mondială în 2033, în timp ce Rusia ar putea fi inclusă până în 2036 în top zece economii globale iar Indonezia pare a fi în grafic pentru a deveni a noua economie mondială în 2034.

 „Problema importantă în această perioadă este modul în care economiile globale vor face faţă impactului inflaţiei, care a ajuns acum la 6,8% în Statele Unite. Sperăm că o ajustare relativ modestă a inflaţiei ridicate va duce elementele non-tranzitorii sub control. Dacă nu, economia mondială s-ar putea confrunta cu o recesiune în 2023 sau în 2024, apreciază vicepreşedintele Cebr, Douglas McWilliams.