Euroins susţine că ASF a identificat aspecte în situaţia financiară a companiei, care fac referire la situaţii contabile din trecut şi care nu afectează astăzi compania. Asigurătorul susține că şi-a majorat capitalul cu 300 milioane de lei și a plătit în acest an 1,3 miliarde de lei (260 mil. euro) pentru peste 143.000 de dosare de daună.
“În plus, din Martie 2021, compania are un nou CEO și o nouă strategie de redresare financiară, dezvoltare, reducere a expunerii în sectorul RCA și de diversificare a portofoliului. Această strategie fost prezentată și este monitorizată de către ASF în conformitate cu legislația”, potrivit companiei.
Totodată, Euroins aminteşte de intrarea BERD în acţionariat.
“O confirmare a faptului că astăzi Euroins România are o poziție financiară mai bună decât oricând este implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în acționariatul companiei-mamă, un mesaj fără precedent de încredere în Euroins România și o confirmare publică a faptului că au fost făcuți pași importanți în ultimele luni pentru o creștere sănătoasă și durabilă”, mai arată Euroins.