FacebookTwitterLinkedIn

Pasionată de mică de dans, Alina Ana Maria Musledin a fondat AnaDance pentru a modela prin dans suflete de copii. Nu cunoaște obiectiv mai nobil, de aceea ne-am și dorit să-i aflăm povestea! Cu o cifră de afaceri de 200.000 euro, AnaDance este una dintre cele mai mari școli de dans din Romania.

„Încurajată de toți cei din jur și alimentată de bucuria părinților și a copiilor de a veni la dans, am decis în 2013 să deschid prima sală de dans în care mi-am dedicat tot timpul și întreaga atenție. Când pui suflet în ceea ce faci, rare sunt situațiile în care nu primești înapoi tot ceea ce dai și mai ales recunoștință și succes. La scurt timp am format un nucleu de 80 de copii ce au fost cuceriți de modul nostru de lucru.

Toată activitatea noastră prindea rădăcini adânci și am hotărât în scurt timp că este momentul să începem să dezvoltăm activități conexe, de la balet la streetdance, de la dans la gimnastică și astfel să acoperim o varietate de stiluri pentru toți copiii. Când sala de dans a început să fie neîncăpătoare, am decis că trebuie făcut un alt pas important și anume găsirea unui spațiu mai mare, mai frumos și mai bine echipat pentru copii. S-a întâmplat acest lucru de două ori, iar azi avem, într-un mall din Capitală, cea mai mare și mai modernă sală de dans, cu un nucleu de 600 de persoane.

Ramura sportivă a dansului modern nu era la fel de populară precum alte sporturi practicate (karate, basket). Copiii aveau nevoie de motivație, iar părinții erau dornici să vadă rezultate. Astfel, împreună cu soțul meu, Oynur Musledin, care lucra în domeniul evenimentelor, am demarat proiectul Festivalul Stelele Aurii – un concurs de dans, balet și gimnastică dedicat copiilor. Dorind să creștem nivelul acestei ramuri de sport am înființat Asociația culturală Stelele Aurii prin care an de an adunăm peste 2.500 de copii participanți din toată țara pe cele mai frumoase scene din București și din Constanța.

Secretul acestui business, ca în orice altă afacere, îl reprezintă creativitatea și originalitatea, seriozitatea și implicarea echipei cu care lucrezi, dar și cât ești de disponibil să investești fizic, psihic și financiar.  Iar visul meu  încă de la început este ca unul dintre copiii crescuți în echipa AnaDance să-mi calce pe urme și să facă ceva și mai măreț în această ramură a dansului. Pe viitor ne propunem să ne perfecționăm și să educăm cât mai mulți copii prin sport“.