FacebookTwitterLinkedIn

Și pentru că este tot mai evident că pandemia de COVID a afectat lumea în mod inegal, una dintre categoriile cele mai afectate fiind formată din femei, este importantă promovarea unor modele sănătoase de succes și de leadership feminin care să ofere speranță, inspirație și exemplu.

În acest sens, misiunea Professional Women’s Network România de a sprijini echilibrul de gen în poziții de conducere prin asigurarea suportului evoluției în carieră a femeilor pare cu atât mai vitală pentru depășirea acestei perioade aparte și pentru evoluția societății în general. Un pas mic, dar hotărât, în această direcție a fost făcut la începutul acestei luni prin publicarea unei serii de 12 interviuri cu lidere de succes din România, reprezentând industrii variate și niveluri diferite de carieră – de la antreprenoare, la top management și membre în consilii de administrație.

Seria de povești realizate de PWN România cu sprijinul Center for International Private Enterprise (CIPE) se numește WOMEN LEADERS și prezintă lecții de viață și de business, sfaturi și inspirație pentru dezvoltarea carierei, dar și exemple de leadership și de reziliență în fața schimbării.

Cele 14 doamne remarcabile care au acceptat să își dezvăluie poveștile în proiectul WOMEN LEADERS sunt fiecare un model de succes în domeniul său de activitate, remarcându-se prin felul în care au făcut față unor provocări dificile, în care s-au reinventat în poziții și industrii noi, cu tenacitate și muncă serioasă și cu respect pentru valori și principii.

  • -Adela Jansen – Președinta Coaliția pentru Dezvoltarea României și administrator independent în diverse consilii de administrație – spune o poveste despre ambiția extraordinară de a învăța, despre asumarea vulnerabilităților și despre construcții durabile care să îmbunătățească viața celor din jur.
  • -Ana Maria Mihăescu – Administrator independent în diferite consilii de administrație și ex- Manager Regional al International Finance Corporation – spune o poveste despre loialitate, onestitate și multă pasiune, combinate cu multă muncă, integritate și curaj.
  • -Carmen Micu & Adriana Lobdă – Fondatoare Envisia – Boards of Elite – spun o poveste despre viziune, încredere și o prietenie minunată transformată dovada clară că visele mari pot deveni realitate cu muncă, optimism și perseverență.
  • -Georgiana Pogonaru – Antreprenoare și una dintre Forbes Business Hero – spune o poveste despre demnitate și grijă, multă muncă și onestitate și despre sprijinirea visurilor mari care vor schimba lumea.
  • -Ilinca von Derenthall – Administrator independent în diverse consilii de administrație – spune povestea liderului încrezător, vizibil pasionat de domeniul său, care a reușit să combine perfect latura analitică a procesului de luare a deciziilor cu viziune empatică a comportamentului uman.
  • -Lavinia Rașcă – Antreprenoare și profesoară pentru liderii de mâine, fondatoare ASEBUSS și EXEC-EDU – spune povestea găsirii partenerilor potriviți cu care să pornești în călătorie, dar și a pasiunii pentru muncă, pentru echipă și pentru valorile pe care le transmitem generațiilor viitoare.
  • -Magda Manea – Administrator independent în diferite consilii de administrație, ne spune povestea unui lider luminos și pasionat, cu un respect deosebit pentru oameni, pentru moștenirea culturală și pentru istorie.
  • -Sandra Pralong – Consilier de Stat la Președinția României – spune o poveste despre curaj extraordinar și despre dragoste pentru oameni, dar și despre reziliență în fața adversității.
  • -Simona Miculescu – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României la UNESCO – spune povestea liderului moral, care își iubește țara și poporul, care nu renunță niciodată și găsește mereu metode inovative de a-și îndeplini obiectivele.
  • -Sorana Baciu – Antreprenoare și administrator independent în diferite consilii de administrație – spune povestea liderului energic și curios, care nu poate sta în loc, ci profită de toate oportunitățile care îi ies în cale.
  • -Violeta Ciurel – Administrator independent în diferite consilii de administrație, cu o carieră internațională în top managementul companiilor de asigurări – spune o poveste despre reziliență, smerenie și realizări profesionale excepționale.
  • -Virginia Oțel – Co-președinta PWN Gobal și ex-președintă PWN România – și Ileana Botez – actuala președintă PWN Romania – spun o poveste frumoasă despre prietenie și solidaritate, despre construirea unei moșteniri de drepturi și valori pe care să o transmită viitoarelor generații de lidere.

Interviurile în întregime pot fi descărcate de pe: https://www.pwnbucharest.net/resources/pwn-publications/books.html#books. De asemenea, ele vor fi prezentate pe rând și pe paginile de social-media ale PWN România.