FacebookTwitterLinkedIn

 

Nichita Merlici, mic jurnalist la OCC

„School of Rock” e foarte tare! Sunt obișnuit să aud muzică clasică la Opera Comică, iar faptul că în acest spectacol s-a cântat rock m-a impresionat și mi-a transmis o altfel de energie. Toți artiștii de pe scenă au jucat extraordinar, însă personajul meu preferat rămâne profesorul de rock. Dewey e amuzant și pe alocuri ridicol, dar are un suflet bun. Prin metodele sale atipice, el i-a ajutat pe copii să se descopere, să se bucure de muzică, să aibă curaj să facă ceea ce le place și să își urmeze propriul vis, nu pe cel al părinților. Momentul cu adevărat emoționant este la final, când părinții înțeleg cât de talentați și speciali sunt copiii lor! Îmi imaginez un profesor  ca Dewey în școala mea,  ce cool ar fi!

Mi-a mai plăcut decorul și felul în care acesta se schimba permanent. Timp de trei ore cât durează spectacolul, scena se transformă într-o explozie de energie în care peste 70 de artiști, copii și adulți, cântă, dansează și joacă teatru. Totul se întâmplă atât de dinamic și firesc, încât ai impresia că ești la cinema. De fapt, „School of Rock“ este o transpunere în teatru muzical a peliculei cu același nume din anul 2003. N-am văzut filmul, dar acum sunt foarte curios să-l urmăresc.

M-am distrat și m-am simțit bine la spectacolul „School of Rock”. Iar dacă ar fi să îl descriu într-un singur cuvânt aș spune atât: „WOW!” Îl recomand copiilor de toate vârstele!

Mulțumesc Operei Comice pentru ocazia de a participa la turul din spatele cortinei și la conferința de presă organizată după avanpremiera „School of Rock“. A fost memorabil!

***

Programul „Micii Jurnaliști“ se desfășoară la Opera Comică pentru Copii din stagiunea 2016-2017 și până acum peste 100 de copii au luat parte la spectacole, la turul din spatele cortinei și la conferințele de presă cu echipele de creație și artiștii care au urmat după avanpremieră.