Directorul general al Fondului Național De Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancu, membru în Consiliul de Administrare al Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare (AECM) cu un mandat de 3 ani, a fost ales în funcţia de Vicepreşedinte al acestei organizaţii.
”Sunt extrem de onorat sa preiau funcţia de vicepreşedinte al acestui important for european şi sunt convins că din această poziţie pot contribui semnificativ la misiunea de promovare şi diversificare a instrumentelor de garantare la nivel european. AECM-ul reprezintă un for de dezbatere şi promovare a celor mai inovatoare politici de susținere a IMM-urilor, prin intermediul instrumentelor financiare de tipul garanţiilor, care relevă din ce in ce mai mult, importanţa fondurilor de garantare în economiile naţionale, în special în această perioadă de mari provocări”, a declarat Dumitru Nancu.
Fondul a acordat de la debutul pandemiei, în 2020, un număr de 164.479 de garanţii, în valoare de peste 29,7 miliarde lei, care au susţinut credite în valoare de peste 37, 6 miliarde lei.